Pungile de plastic se descompun extrem de greu şi rămân în mediul înconjurător sute de ani, susţin reprezentanții Inspecţiei Ecologice de la Nisporeni. Potrivit acestora, supermarketurile trebuie să le ofere cumpărătorilor alternative: fie folosesc plase biodegradabile, fie din hârtie. Totodată, ei susţin că pungile de plastic, provoacă enorme pagube mediului.
ANDREI CÂRLIG, ŞEF INSPECŢIA ECOLOGICĂ NISPOREN: „Pungile de hârtie ar fi un ajutor pentru autoritățile publice locale şi pentru noi, inspectorii mediului. Dacă oamenii ar prefera mai mult pungile de hârtie, nu s-ar crea aşa de multe daune asupra mediului precum pungile de plastic, care se descompun într-un timp foarte îndelungat şi sunt deșeuri foarte nocive.”
Folosirea pungilor de plastic atrage consecințe grave în lume, deoarece ucid cel puţin 100.000 de păsări, balene, pescăruși şi broaşte ţestoase. Se estimează că 20% din deşeurile de plastic care poluează planeta sunt, de fapt, pungi primite, gratuit, de la magazine.
Oamenii din Nisporeni spun că preferă pungile de hârtie. ALBASAT: Punga de hârtie sau punga de plastic, ce alegeţi dvs. când mergeţi la magazin?
Specialiștii în sănătate publică de la Nisporeni sfătuiesc oamenii să procure numai pungi de hârtie, în locul celor de plastic. Totodată, ei recomanda, în cazul alimentelor încălzite la microunde, ca acestea să fie acoperite cu o farfurie sau o hârtie pergament, în schimbul foliilor de plastic, deşi pe eticheta acestora este specificat faptul că folia nu se va topi. În caz contrar, chimicalele din plastic se vor infiltra în mâncare, explica medicul-șef al Centrului de Sănătate Publică din Nisporeni, Ion Cibotaru:
„Dacă produsul are ambalajul din plastic, eu recomand ca acest produs să fie cât mai repede transportat acasă şi scos din ambalajul respectiv. Dacă produsul alimentar este păstrat mult timp în ambalaje de plastic, la temperaturi mai înalte, el poate să absoarbe unele substanțe dăunătoare, poţi să-i strici calitatea acestui produs. În cazul când procurați produse alimentare în cantități mari, eu vă recomand să aveţi nişte ambalaje din hârtie specială, care păstrează calitatea produselor pentru mai mul timp.”
Pungile de plastic se degradează în aproximativ 400 de ani, ceea ce le transformă în cel mai nociv mijloc de poluare. În unele ţări dezvoltate, pungile de plastic sunt incinerate, dar prin ardere plasticul poluează aerul şi produce degradarea rapidă a solului. Soluţia pentru a diminua efectele nocive asupra mediului ar fi încetarea producerii şi folosirii pungilor de plastic.