ALBASAT
Societate

Reglementări noi la plata indemnizațiilor pentru copiii rămași fără ocrotire părintească

Guvernul a aprobat reglementări noi la plata indemnizațiilor pentru copiii rămași temporar sau definitiv fără ocrotire părintească. Proiectul se referă la prestațiile sociale oferite în contextul continuării studiilor. „Este vorba despre nivelurile de învățământ 3-7, începând cu învățământul profesional tehnic secundar în domeniul milităriei, securității ordinii publice, precum şi studiile superioare integrate și cele de rezidențiat în învățământul superior medical și farmaceutic”, a precizat ministrul sănătății, muncii și protecției sociale, Viorica Dumbrăveanu.

Normele de cheltuieli prevăzute pentru aceste categorii de beneficiari sunt dispersate în mai multe tipuri de plăți. Documentul aprobat de executiv prevede reducerea numărului plăților de la zece la cinci. Un moment nou reglementat este că aceste prestații vor fi oferite indiferent de faptul dacă tânărul își face studiile cu finanțare din bugetul de stat sau în baza taxelor de studii.

Cele cinci tipuri de indemnizații sunt: indemnizația unică la absolvirea școlii de tip internat (5000 lei), indemnizația lunară pentru întreținere (calculată în baza datelor privind minimumul de existență), indemnizația lunară pentru arendarea locuinței (500 lei), indemnizația unică pentru efectuarea cercetărilor, editarea tezei şi lucrării de diplomă în ultimul an de studii (500 lei) și indemnizația unică la absolvirea instituției de învățământ (10 000 lei).

O prevedere importantă este că beneficiarii din categoriile menționate vor primi indemnizație și pentru perioadele vacanțelor.

În prezent, elevii/studenţii beneficiază cumulativ de suma de 1948 de lei lunar (incluzând indemnizațiile anuale şi cele lunare). Conform propunerilor aprobate, începând cu 1 ianuarie 2021, circa 1200 de elevi/studenţi vor beneficia de indemnizații în cuantum de 2198,8 lei (în cazul elevilor/studenţilor cu vârsta de până la 18 ani) şi 2028,3 lei (în cazul elevilor/studenţilor cu vârsta mai mare de 18 ani).

Related posts

Încă 32 de mii de doze Pfizer au ajuns la Chișinău

Albasat

Replica Moscovei: „Nu există probe că dronele căzute în Moldova ar fi rusești”

AlbasatTV, Nisporeni

Cei mai buni sportivi din Nisporeni și antrenorii acestora, premiați de autoritățile locale

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment