Portal de știri
Fără categorie

Remediul natural care îţi curăţă plămânii. Tratamentul face minuni pentru fumători

Chiar dacă fumezi sau te-ai lăsat de curând de fumat, plămânii tăi sunt încărcaţi cu materii toxice care provin din ţigări. În cele ce urmează îţi prezentăm un remediu puternic şi eficient care te va ajuta să îţi cureţi plămânii de gudron şi nicotină.

Pentru asta, vei avea nevoie de trei plante, potrivit realitatea.net.

Aşadar, iată ingredientele necesare:

– 400 de grame de ceapă

– 2 linguriţe de turmeric

– 3 cm de rădăcină de ghimbir

– 1 litru de apă

– 400 grame de zahăr

Cum se prepară amestecul? Extrem de simplu! Într-o oală fierbe apa cu zahărul.

Între timp, taie ceapa şi răzuieşte ghimbirul. Adaugă-le în apă. Când amestecul fierbe din nou, pune şi turmericul şi dă focul mic.

Lasă amestecul la foc mic până când acea cantitate de apă ajunge la jumătate, apoi ia-l de pe foc, strecoară-l şi pune-l într-un borcan de sticlă. După ce s-a răcit, depozitează-l în frigider.

Ia câte două linguri din acest sirop dimineaţa, pe stomacul gol, şi seara, la două ore după cină.

Related posts

O secţie de Taekwondo a fost inaugurată la L. T. „Mircea Eliade” din oraşul Nisporeni

AlbasatTV, Nisporeni

ANRE a aprobat noi tarife pentru serviciile oferite de Î.M. „Iurceni Servicii”

AlbasatTV, Nisporeni

Echipa Asociației de fotbal din Nisporeni, câștigătoarea turneului republican de mini-fotbal între veterani

AlbasatTV, Nisporeni

Un nou pas spre construirea apeductelor ce vor asigura cu apă din România localități din Nisporeni și alte raioane

AlbasatTV, Nisporeni

Liceul Teoretic „Boris Cazacu” din or. Nisporeni, gazda seminarului raional la matematică

AlbasatTV, Nisporeni

Ambasadoarea Republicii Moldova în Suedia, numită prin cumul în alte trei țări

AlbasatTV, Nisporeni

Echipamente IT din partea României, pentru un gimnaziu din Nisporeni

AlbasatTV, Nisporeni

Incendiu la Nisporeni. O casă de locuit, mistuită de flăcări

AlbasatTV, Nisporeni

Guvernul de la Chișinău își dorește să poată emite ordonanțe de urgență

AlbasatTV, Nisporeni

Un lot de ouă de găină a fost retras din comerț

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment

Jurnalul sănătății

Remediul natural care îţi curăţă plămânii. Tratamentul face minuni pentru fumători

Chiar dacă fumezi sau te-ai lăsat de curând de fumat, plămânii tăi sunt încărcaţi cu materii toxice care provin din ţigări. În cele ce urmează îţi prezentăm un remediu puternic şi eficient care te va ajuta să îţi cureţi plămânii de gudron şi nicotină.

Pentru asta, vei avea nevoie de trei plante, potrivit realitatea.net.

Aşadar, iată ingredientele necesare:

– 400 de grame de ceapă

– 2 linguriţe de turmeric

– 3 cm de rădăcină de ghimbir

– 1 litru de apă

– 400 grame de zahăr

Cum se prepară amestecul? Extrem de simplu! Într-o oală fierbe apa cu zahărul.

Între timp, taie ceapa şi răzuieşte ghimbirul. Adaugă-le în apă. Când amestecul fierbe din nou, pune şi turmericul şi dă focul mic.

Lasă amestecul la foc mic până când acea cantitate de apă ajunge la jumătate, apoi ia-l de pe foc, strecoară-l şi pune-l într-un borcan de sticlă. După ce s-a răcit, depozitează-l în frigider.

Ia câte două linguri din acest sirop dimineaţa, pe stomacul gol, şi seara, la două ore după cină.

Urmăreşte-ne şi pe FACEBOOK ca să fii la curent cu tot ce mişcă în Nisporeni.

Related posts

Avantajele detoxifierii pentru sanatate

Pacienţii asimptomatici: chiar dacă nu ai febră sau tuşeşti, nu înseamnă că virusul e total inofensiv

Albasat

(VIDEO/FOTO) CUM SĂ NE FERIM DE VIROZELE RESPIRATORII

Leave a Comment