ALBASAT
Actualitate Societate

Rusia, strâmtorată de Azerbaidjan pe piața gazelor din Europa

Ucraina și UE s-au adresat Azerbaidjanului în subiectul aprovizionării lor cu gaze, titrează agenția azeră de presă APA, citată de IPN.

Având în vedere că acceptând, Azerbaidjanul strâmtorează Rusia în livrarea gazelor către Europa, sursa menționează că aceasta se întâmplă în urma expirării contractului de tranzitare a gazelor rusești prin Ucraina, iar noua cooperare nu este îndreptată împotriva unor terțe părți.

APA menționează că anume oficialii europeni au prezentat Azerbaidjanului schema de transportare a gazelor printr-o conductă care străbate teritoriul Ucrainei și acum transportă gaz rusesc. Propunerea a fost exprimată, în primul rând, de Uniunea Europeană și Ucraina, iar apoi adusă în atenția oficialităților de la Baku. Adică, principalele părți interesate în această problemă sunt tocmai Bruxellesul oficial și Kievul oficial. Iar Azerbaidjanul, ca partener de încredere și țară care contribuie la securitatea energetică a Europei, răspunde în mod adecvat la solicitarea în cauză.

Astfel, la Baku lucrurile se prezintă ca o încercare de a preveni o criză energetică în Europa sau în orice altă regiune și un răspuns de sprijin, în cazul unei cereri de ajutor, în limita capacităților sale. Poziția azeră nu lasă loc pentru nicio manipulare în mass-media sau cercurile diplomatice legate de bunele intenții ale Azerbaidjanului în această chestiune, scrie APA.

Pentru Baku este evident că încetarea furnizării de gaze prin conducta existentă ar putea genera o criză energetică gravă în Europa; Țări precum Slovacia și Austria se pot confrunta cu o penurie de gaze naturale. Pe de altă parte, rețeaua de gaze ucraineană, proiectată pentru tranzit, ar putea să degradeze dacă transportul gazului rusesc este oprit. În acest sens, pe lângă componenta comercială, creșterea livrărilor de gaze către UE de către Baku relevă și anumite aspecte umanitare.

Anticipând posibilele suspiciuni din partea monopolistului rus de gaze, partea azeră menționează că Azerbaidjanul a cooperat cu UE în sectorul energetic cu mult înainte de conflictul cu Ucraina, făcând nefondate speculațiile în acest sens. Astfel, în 2021, Azerbaidjanul a furnizat țărilor UE peste 8 miliarde de metri cubi de gaz. Azerbaidjanul transportă gaze către Italia și țările balcanice prin conducta Transadriatică (TAP). În prezent, gazul din Azerbaidjan este furnizat în Italia, Grecia, Ungaria, România, Bulgaria, precum și în țări europene precum Serbia, Albania și Macedonia de Nord. Se preconizează o creștere a numărului de țări UE și state partenere care au achiziționat recent gaze din Azerbaidjan. Se prevede că în 2024 volumul exporturilor de gaze din țara caspică spre UE va fi de 12 miliarde de metri cubi, iar până în 2027 – 20 de miliarde de metri cubi.

IPN a informat că Republica Moldova se regăsește în noua schemă de distribuire a gazelor în regiune prin conectarea la Coridorul vertical de gaze, alăturându-se Greciei, Bulgariei, României și Ungariei.

„La memorandum au aderat operatorii de sistem, adică întreprinderile care gestionează rețelele de transport al gazelor din țările respective. Aderarea la acest memorandum înseamnă diversificarea surselor și căilor de aprovizionare cu gaze naturale a Europei Centrale și de Sud-Est, ceea ce duce la reducerea dependenței față de Gazprom”, declara pentru Radio Europa Liberă secretarul de stat al Ministerului Energiei, Constantin Borosan.

Anunțat pentru prima dată în 2016, Coridorul vertical este integrat acum în gazoductul transbalcanic și permite transportareal gazelor naturale din Grecia către Republica Moldova și către depozitele subterane din Ucraina. Gazoductul va putea transporta atât gazele naturale din Azerbaidjan, cât și gaze lichefiate de la terminalele Revitus și Alexandroupolis din Grecia.

Related posts

BNM pune în circulaţie monede comemorative şi jubiliare din aur şi argint.

Ветераны, которые протестовали в воскресенье, говорят, что власти препятствовали им

Albasat

Viticultorii din Nisporeni folosesc sistemul Pergola. Recolta, de patru ori mai mare

Albasat

Leave a Comment