Un bărbat și copilul acestuia, în vârstă de 3 ani, au murit intoxicați cu gaze naturale, într-o gospodărie din satul Gura Bâcului din raionul Anenii Noi. Soția bărbatului și copilul mai mare al cuplului au fost duși mai devreme la spital.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență precizează că persoanele s-au intoxicat cu gaze scurse de la un cazan de încălzit.
Contactată de IPN, primarul localității, Lilia Brehova, a declarat că familia solicitase ambulanța din sat, care a preluat femeia și copilul de 6 ani. În acest moment nu este clar de ce bărbatul cu copilul de 3 ani nu au fost duși la spital.
Lilia Brehova are doar cuvinte de laudă pentru familie, precizând că ambii soți erau muncitori, iar copiii frecventau grădinița.
Femeia rămâne încă la spital, iar copilul de 6 ani este deja externat. Urmează să se convoace Comisia pentru situații excepționale pentru a decide cu privire la sprijinul pentru familie.
- Rușii retrag masiv numerar din bănci, de frica naționalizării depozitelor
- 57 de microbuze noi pentru transportarea elevilor, transmise instituțiilor de învățământ din Republica Moldova
- Protest la ANRE împotriva majorării prețului gazelor
- De la 1 septembrie, gazul se scumpește cu aproape 6 lei pe metru cub
- CFM: Toate vagoanele disponibile sunt rezervate pentru producătorii moldoveni, tranzitul cerealelor ucrainene se face cu vagoane ale operatorilor din Ucraina

