Trei basarabeni au fost canonizați de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Decizia a fost luată la o ședință de lucru a Sfântului Sinod, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat pe presă al Mitropoliei Basarabiei, una dintre principalele hotărâri ale Sfântului Sinod a fost canonizarea a 16 sfinți români, dintre care trei sunt basarabeni.
Este vorba despre Sfântul Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim – părintele arhimandrit Sofian Boghiu, starețul Mănăstirii Antim din București, va fi cinstit în ziua de 16 septembrie, Sfântul Cuvios Iraclie din Basarabia – părintele protosinghel Iraclie Flocea, exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Chișinăului, va fi cinstit în ziua de 3 august și Sfântul Preot Mucenic Alexandru din Basarabia – părintele protoiereu Alexandru Baltaga, va fi cinstit în ziua de 8 august.
Proclamarea oficială a noilor sfinți va avea loc anul viitor, cu ocazia centenarului recunoașterii statutului de Patriarhie a Bisericii Ortodoxe Române și a centenarului înființării Mitropoliei Basarabiei.
- Sport, familie și distracție la Nisporeni! Festivalul „Sport prin Generații” te așteaptă la Parcul „La Moară”
- Femeie din Bălți, înșelată cu peste un milion de lei prin escrocherie telefonică
- O dronă rusească a lovit un tren de pasageri în regiunea Odesa. Mecanicul și asistentul lui au fost uciși
- Inflația a ajuns la 6,68% în trimestrul II. BNM prognozează noi creșteri până la sfârșitul anului
- Reforma „Restart în educație” va fi amânată până în 2028 în Chișinău, Bălți și Găgăuzia

