ALBASAT
Societate

Un fost președinte al raionului Anenii Noi a fost reținut pentru trafic de influență

Un fost președinte al raionului Anenii Noi a fost reținut pentru 72 de ore, în această dimineață, într-un dosar de trafic de influență. Acesta este bănuit că ar fi organizat trucarea unor licitații în interes propriu. Despre aceasta a anunțat Centrul Național Anticorupție (CNA) într-un comunicat de presă, citat de IPN.

Potrivit oamenilor legii, în perioada 2018-2019, președintele raionului, exercitând influență asupra unor subalterni, ar fi inițiat licitații publice pentru construcții și reparații în unele instituții publice. Urmărind un scop personal și aflându-se în conflict de interese, fostul președinte al raionului Anenii Noi ar fi favorizat un șir de companii și agenți economici, ale căror beneficiar efectiv este, fără să asigure concurența și tratamentul egal și nediscriminatoriu al celorlalți participanți la licitații.

Ofițerii CNA și procurorii anticorupție au efectuat percheziții la domiciliile și sediile persoanelor implicate. Procuratura Anticorupție conduce urmărirea penală. Orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată, precizează Centrul Național Anticorupție.

Related posts

Cursul valutar oficial la 01.05.2023

AlbasatTV, Nisporeni

Unităţile comerciale şi piaţa din Nisporeni, inspectate de către autorităţi. Cum sunt respectate măsurile de prevenire a infecţiei COVID-19

Albasat

Vasile Bolea: Amenzile în stare de urgență nu au fost instituite pentru a se aduna bani la buget

Albasat

Leave a Comment