Pe 3 februarie s-a încheiat ultramaratonul „Rubicon 2019”. Trei zile de cursă, 11 raioane vestice şi 43 de etape depăşite. Sâmbăta, sportivii au trecut şi prin Nisporeni. Pentru fiecare etapă cucerită, participanţii primesc câte o insignă cu stema raionului. Fiecare participant are scopul să colecteze un număr cât mai mare de insigne.
Rubicon este ştafeta de ultramaraton, care se desfăşoară deja al treilea an consecutiv şi care trece prin întreaga Moldova. Timp de trei zile, zi şi noapte, participanţii ştafetei au alergat, necătând la ploaie, noroi, lapoviţă sau ger. Distanţa totală, care a fost parcursă, este de 540,3 km.
Acest eveniment sportiv este unic pentru Moldova şi are drept scop dezvoltarea sportului de amatori în ţară, dar şi participarea raioanelor la viaţa sportivă a ţării. Deja de trei ani, la ştafetă participa atleţi profesionişti şi amatori. Ştafeta de ultramaraton este organizată de către organizaţia sportivă obşteasca Sporter şi cel mai mare panou de anunţuri gratuite 999.md.











