ALBASAT

(video/foto) Ziua Internaţională a Familiei şi a Copilului sărbătorite la Nisporeni

Primăria orașului Nisporeni, împreună cu instituțiile preșcolare și școlare au organizat cu ocazia Zilei Internaționale a Familiei şi a Copilului festivități vesele și distractive pentru copiii orașului.

Ziua a început cu flori, bomboane, baloane colorate,  concert, jocuri şi distracţii, prietenii noi,  pictură, dansuri, felicitări, multe bucurii, toate pentru copii.

Concertul dedicat Zilei copilului şi a Familiei a fost deschis cu o felicitare din partea autorităţilor locale.

Evenimentul a început la ora 9:00 și a unit în Piaţa Ştefan cel Mare şi Sfânt din centrul orașului zeci de copii din Nisporeni. Evoluarea copiilor din școli și grădinițe a adus o bucurie atât spectatorilor, cât și părinților copiilor.

 Scopul principal al evenimentului a fost acela de a le arăta copiilor, cât și părinților, că adevărata copilărie nu este cea din fața calculatorului și că jocurile tradiționale îi pot face mult mai fericiți.