Protestatarii care își petrec nopțile în corturile amplasate în fața Procuraturii Generale consumă alcool și au un comportament inadecvat pe perioada nopții. O spune șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, potrivit căruia acțiunile protestatarilor creează disconfort locuitorilor orașului, iar din acest motiv poliția cere Primăriei Chișinău să autorizeze protestele doar pe parcursul zilei, notează IPN.
În condițiile deconectării parțiale a iluminatului stradal în Chișinău, Viorel Cernăuțeanu spune că a solicitat municipalității să revizuiască programul de desfășurare a protestelor din oraș. Potrivit șefului IGP, protestatarii care stau în corturile din fața Procuraturii Generale prezintă riscuri pentru securitatea locuitorilor municipiului.
„Am venit cu această solicitare din motive de securitate atât pentru locuitorii din Chișinău, cât și pentru cei care se află în corturi. O mare parte din societate în special cei din Chișinău împărtășesc alte viziuni decât cei aflați în corturi. Pentru a exclude riscurile care ar duce la situații neplăcute pentru toți, am solicitat acest lucru. În cadrul unor măsuri efectuate în rândul protestatarilor am mai identificat o persoană care avea obiecte suspecte, un cuțit confecționat manual. Persoana este cu un trecut specific. Noi nu avem nimic împotriva cetățenilor care vin să-și expună viziunea. Dar când poliția a intervenit, toți protestatarii s-au conformat, iar peste o oră au venit 20 de persoane tinere, care în mod obraznic au încercat să blocheze intrarea în Procuratură. Nu cei care stau în corturi prezintă riscuri, sunt alți provocatori aduși”, a spus Viorel Cernăuțeanu în cadrul emisiunii „Cabinetul din umbră” de la JurnalTV.
Poliția cere ca protestele să fie permise în Chișinău doar până la lăsarea întunericului pentru a nu pune în pericol viața și securitatea celor care trec prin preajma Procuraturii Generale, cât și a celor care protestează pașnic.
„Odată cu lăsarea întunericului lumea de acolo își permite să consume alcool, unii chiar au răsturnat un WC public. Vă imaginați ce înseamnă asta pentru locuitorii care vin la stația de așteptare și este un disconfort pentru ei. Protestele să fie permise până la lăsarea întunericului, atunci când toate acțiunile sunt vizibile, când orice cetățean poate fi martor. Din numele organizatorului protestului am auzit chiar instigări la destabilizare”, a mai spus șeful Inspectoratului General de Poliție.
Șeful IGP a mai menționat că odată cu deconectarea parțială a iluminatului stradal în contextul crizei energetice, în Chișinău nu a crescut numărul infracțiunilor. Viorel Cernăuțeanu spune că a fost majorat numărul polițiștilor care patrulează prin oraș, pentru a asigura securitatea cetățenilor și a interveni prompt atunci când sunt sesizați cu privire la comiterea unor fapte antisociale.
- Prudență maximă în trafic. Se circulă în condiții de lapoviță și ploaie
- Cursul valutar oficial la 27.12.2024
- Buteliile de gaz din apartamentele transnistrenilor, instrument de infracțiune
- Strategia națională de apărare a Republicii Moldova pentru anii 2024-2034, votată de Parlament
- Alocațiile veteranilor de război cresc de la 1 ianuarie 2025