ALBASAT
Societate

Vlad Filat: Multă lume încă nu a înțeles CE au adus alegerile de duminică

Rezultatul excepțional al Partidului Acțiune și Solidaritate la recentele alegeri parlamentare, dar și eșecul multor formațiuni politice a fost previzibil. Despre aceasta a declarat ex-premierul și ex-președintele PLDM Vlad Filat în cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la postul de televiziune N4. În viziunea lui, Partidul „Șor” a intrat în Parlament „datorită doar „așa-numitelor magazine sociale”, care și-au îndeplinit misiunea de corupere a alegătorilor”.

Totodată, el consideră că din alegeri în alegeri cetățenii acționează tot mai calificat, dându-le la 11 iulie un vot de blam foștilor guvernanți. „Victoria PAS este binemeritată și formează o continuitate cu alegerile prezidențiale din toamna trecută. Nimeni niciodată de pe segmentul dreptei nu a reușit un asemenea scor”, a accentuat fruntașul PLDM, apreciind că la guvernare vine o clasă politică nouă, care, însă, are în față probleme majore, atât imediate, cât și de lungă durată, precum rectificarea bugetului, reluarea cooperării cu FMI, reforma teritorial-administrativă, elaborarea și implementarea unui plan de stabilizare și relansare economică a țării. „Așteptările oamenilor sunt enorme, poate, chiar mai mari decât în 2009”, a subliniat invitatul în platou.

„Partenerii externi ne vor ajuta, însă atragerea investițiilor va rămâne doar vorbe atâta timp cât nu va fi refăcută justiția pentru a construi un stat durabil, care va servi, în primul rând, interesele cetățeanului, îi va genera încrederea în stat, într-un aranjament echitabil al lucrurilor”, a menționat Vlad Filat, în prezent reclamant la CEDO. În viziunea lui, toate componentele justiției și sistemul în întregime în prezent nu sunt pe făgașul drept.

Fiind întrebat de moderator de ce nu s-a produs „surpriza AUR” în alegerile parlamentare consumate, fostul lider de partid a relevat că „în Moldova mulți își doresc unirea cu România, dar nu văd un partid care i-ar reprezenta”, iar AUR-ul din Moldova „a întrunit o serie de persoane care și-au demonstrat incapacitatea de a da contur real unor aspirații. Cât privește PD, acest partid în genere ar trebui să fie scos în afara legii, deoarece în iunie 2019 a fost nu o tentativă, ci un exercițiu împlinit de uzurpare a puterii: adoptate documente, întreprinse acțiuni concrete. Este prea puțin să se declare că partidul a suferit un proces de purificare și să se ceară un nou mandat de guvernare”, a spus el.

Vorbind despre viitorul Parlament, Vlad Filat consideră că PAS va avea nevoie de o opoziție puternică pentru a fi ghidat spre atingerea scopurilor propuse. Totodată, el a menționat că „Dodon, Șor,Voronin nu se califică în această postură, deoarece urmăresc interesul personal de a se menține pe linia de plutire și doar societatea îi poate fi de ajutor și sprijin partidului majoritar din Parlament”.

Related posts

Cursul valutar oficial la 27.10.2023

AlbasatTV, Nisporeni

Oфициальный курс валюты на дату 10.07.2020

Albasat

Încă două cazuri de coronavirus au fost confirmate în raionul Nisporeni

Albasat

Leave a Comment