Nisporeni Societate

Zeci de șoferi din Nisporeni, trași pe dreapta. Ce încălcări au depistat oamenii legii în cadrul raziilor

Zeci de șoferi au fost trași pe dreapta, în acest weekend de către oamenii legii. Şase echipaje, formate din angajaţii Inspectoratului de Poliţie Nisporeni  şi ai Inspectoratului  Naţional de Securitate Publică au desfăşurat razii pe întreg teritoriul raionului Nisporeni. În cadrul acestora, polițiștii au depistat  un conducător de moped, locuitor al satului Bălăureşti, conducând în stare avansată de ebrietate. Mai mult ca atât, acesta nici nu deţine permis de conducere.

Tânărul care conducea un moped avea  o alcoolemie de 0.83 mg/l în aerul expirat.  Acesta riscă amendă sau muncă neremunerată în folosul comunităţii.

Sergiu Marian, ofițer pentru sistematizarea circulației rutiere:  “S-a depistat o persoană, aflându-se în stare de ebrietate cu grad avansat. Este vorba despre un cetăţean, cu vârsta de 26 de ani, din satul Bălăureşti. La acesta s-a depistat o concentraţie de alcool de 0,83 mg/l în aerul expirat.  Persoana care a fost depistată conducând mijlocul de transport în stare de ebrietate, s-a constatat că nu dispune de permis de conducere. Acesta riscă o pedeapsă sub formă de amendă în mărime de până la 450 de unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii.”

Tot în cadrul raziilor, oamenii legii au documentat și trei şoferi care conduceau mijloacele de transport în lipsa permisului de conducerea. De asemenea, printre încălcările depistate de poliţişti mai sunt: necuplarea centurii de siguranţă, precum şi transportarea copiilor   fără scaun auto. Valoarea totală a amenzilor aplicate şoferilor, care au fost prinşi pe picior greşit, se ridică la 15 mii de lei.

Sergiu Marian, ofițer pentru sistematizarea circulației rutiere:  “Totodată, s–au depistat trei persoane, care nu dispuneau de permis de conducere sau aveau permis de conducere de o categorie necorespunzătoare.  Totodată s-au depistat 22 de contravenţii din domeniul circulaţiei rutiere pentru faptul că nu au cuplat centura de siguranţă sau încălcarea regulilor de transportare a copiilor cu vârsta de până la 7 ani şi încălcarea regulilor de menţinere în stare tehnică satisfăcătoare a mijlocului de transport. În cadrul acestei operaţiuni s-au aplicat amenzi în sumă de 15 mii de lei.”

Poliţiştii susţin că verificările vor continua şi îi atenţionează pe şoferi să manifeste prudenţă în trafic. Aceste razii au scopul de a responsabiliza conducătorii auto şi de a reduce numărul de accidente rutiere.

Precizăm că de la începutul acestui an, în raionul Nisporeni, s-au produs 18 accidente rutiere, în urma cărora 21 de persoane s-au ales cu diverse traumatisme.

 

 

Related posts

Iurie Fala: mulți dintre compatrioții noștri s-ar întoarce cu bucurie acasă

Albasat

2600 de părinți au înaintat o petiție prin care cer redeschiderea grădinițelor

Albasat

Maia Sandu: PAS va încerca să îmbunătățească viața cetățenilor indiferent de consecințele politice asupra sa

Albasat

Leave a Comment