Portal de știri
Societate

Ziua Națională a Vinului revine în PMAN pe 1-2 octombrie, după doi ani de pauză

Ediția a XXI-a a Zilei Naționale a Vinului va avea loc în Piața Marii Adunări Naționale, pe 1 și 2 octombrie, sub sloganul „Vinul meu aduce pace, ura-n dragoste preface” – un apel la solidaritate cu întreaga filieră vitivinicolă și efortul depus la dezvoltarea sectorului. Peste 80 de producători de vinuri din întreaga țară se vor reuni pentru a-și prezenta realizările și succesele obținute pe parcursul ultimilor ani, transmite IPN.

Vladimir Bolea, ministrul agriculturii și industriei alimentare, a remarcat că Republica Moldova este printre cele zece țări pe plan global care sunt trecute drept „țări producătoare și exportatoare de vinuri”. Moldova, potrivit lui, este asociată plenar cu vinurile de calitate și celelalte ramuri ale agriculturii urmează să preia experiența de a fi asociate cu produse de calitate. El a mai spus că promovează consumul responsabil de vin, care „în doze mici face miracole pentru sănătate”.

Elizaveta Breahnă, director interimar al Oficiului Viei și Vinului, a declarat că la ediția din acest an va participa un număr mare de mici producători de vin. Totodată, pe 29-20 septembrie va fi organizat un concurs național, printre vinurile produse din soiuri indigene și nu doar, unde participa jurați din nouă țări și doar 30% din participanți vor fi premiați. De asemenea, vor primi diplome de recunoștință vinificatorii care contribuie la dezvoltarea ramurii vitivinicole.

Elizaveta Breahnă susține că la Ziua Națională a Vinului se va promova calitatea și consumul moderat al vinului. Vizitatorii vor avea ocazia să participe la degustări, master class-uri, ateliere de meșteșugărit, dar și să se participe la un program de zile mari cu participarea celor mai îndrăgiți artiști din țară. Va fi pus în vânzare „carnetul degustătorului”, iar cei care-l vor procura, vor primi un pahar, iar în baza tichetelor din carnet vor putea degusta 11 vinuri. Vinăriile vor deschide larg ușile pentru vizitatori, unde vor avea ocazia nu doar să deguste vinuri, dar și să parcurgă drumul producerii vinului de calitate.

Diana Lazăr, șefa Componentei Industria Vitivinicolă, Proiectul „Agricultura Performantă în Moldova” USAID, a declarat că pe parcursul anilor calitatea vinurilor moldovenești a evoluat remarcabil, acestea obținând tot mai multe medalii pe an ce trece. Ea a spus că prin exportul vinului toți producătorii de vin din Moldova transmit anual 60 de milioane de invitații, în peste 60 de destinații din lume, cu îndemnul de a descoperi Moldova.

Ziua Națională a Vinului este organizată de Oficiul Național al Viei și Vinului.

Related posts

Ombudsmanul propune includerea în componența CSE a unui reprezentant al societății civile

Albasat

Майя Санду: Невозможно осенью голосовать по почте

Albasat

Chiril Moțpan: În dialogul cu Federația Rusă și Transnistria, Moldova a pierdut tot timpul

Albasat

Leave a Comment