Patru tineri au fost reținuți într-un dosar de contrabandă cu mijloace bănești în sumă de peste 180 de mii de dolari. Suspecții au ascuns banii în buzunarele din scurtă și în pantaloni, precum și sub centura de la brâu, transmite IPN.
Cazul a avut loc la Postul vamal Vulcănești, la intrarea în țară din Ucraina. Cei patru tineri, cu vârstele cuprinse între 22 și 31 de ani, au selectat culoarul verde – „nimic de declarat”. Totuși, vameșii au dispus efectuarea controlului fizic detaliat al mașinii și bunurilor transportate, iar banii au fost găsiți la suspecți.
Ulterior, ofițerii vamali au desfășurat cinci percheziții la domiciliile și în mijloacele de transport ale bănuiților. Unul dintre ei a fost anterior cercetat și pentru organizarea migrației ilegale, furt și accidente.
Procurorii urmează să determine necesitatea aplicării arestului preventiv, inclusiv să stabilească destinația celor peste 180 de mii de dolari.
- Resturile unei drone, găsite pe plaja din localitatea Sfântu Gheorghe din România. Al doilea incident cu implicarea unei drone într-o singură zi.
- 23 de voluntari ai Corpului Păcii au depus jurământul și vor activa timp de doi ani în comunități din Moldova
- Benzina trece pragul de 30 de lei, iar motorina se ieftinește ușor
- Codul galben de pericol de incendiu, prelungit până pe 21 august
- Creștinii pe stil vechi au intrat în Postul Adormirii Maicii Domnului

