Portal de știri
Societate

41 de deținuți din Moldova sunt minori. Unii au de ispășit și 12 ani de detenție

Patruzeci și unu de deținuți din Republica Moldova sunt minori, iar cinci dintre ei sunt condamnați pentru crime deosebit de grave. Datele Administrației Naționale a Penitenciarelor reflectă situația la data de 1 octombrie 2022, transmite IPN.

Toți 41 de minori deținuți sunt de sex masculin. 26 dintre ei au fost condamnați definitiv, iar alți 15 sunt în așteptarea sentinței (au statutul de prevenit).

Potrivit legii, minorii pot ajunge în custodia Sistemului Administrației Penitenciare începând cu vârsta de 14 ani, iar după împlinirea vârstei de 18 ani pot fi lăsați să execute pedeapsa în condițiile penitenciarului pentru minori, în baza deciziei instanței de judecată, până la împlinirea vârstei de 23 de ani.

Cea mai mică vârstă a deținuților minori care în prezent se află în custodia Sistemului Administrației Penitenciare este de 15 ani (șase deținuți). Minorii care și-au primit sentința își ispășesc pedeapsa în penitenciarul Goian.

Cinci minori sunt condamnați pentru crime deosebit de grave. Iar ceilalți pentru crime grave și mai puțin grave.

Recidiva în rândul celor 26 de minori cu statut de condamnat constituie 42,3%. Pentru prima dată în detenție se află 15 minori, pentru a doua oară în detenție se află șapte minori. Iar patru minori se află în detenție mai mult de două ori.

La stabilirea pedepsei definitive în caz de concurs de infracţiuni, pedeapsa închisorii nu poate depăşi  12 ani şi jumătate pentru minori.

În cadrul Sistemului Administrației Penitenciare în prezent sunt trei condamnați cu termene mari de detenție: doi minori sunt condamnați la 12 ani de închisoare, iar un condamnat are de ispășit o pedeapsă de zece ani și jumătate de detenție.

Related posts

Alte 218 de persoane din Moldova s-au îmbolnăvit de COVID-19. Bilanțul a ajuns la 10.025

Albasat

Proces-penal în baza plângerii deputatului Gațcan

Albasat

Bloomberg: Mai multe țări fac stocuri de alimente, de teama creșterii prețurilor

Albasat

Leave a Comment