ALBASAT
Societate

637 de violări constatate de CEDO până în 2020, CRJM

637 de violări au fost constatate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în hotărârile care vizează Republica Moldova în perioada 1997-2020. Cele mai multe ţin de dreptul la un proces echitabil (32%), interzicerea torturii (25%), dreptul la libertate şi siguranţă (14%) şi dreptul la un recurs efectiv (10%). Sunt date prezentate de Centrul de Resurse Juridice din Moldova. „Avem, de asemenea, un număr mare de violări ale articolelor – libertatea de întrunire şi asociere, respectarea vieţii private şi de familie, libertatea de exprimare şi protecţia proprietăţii”, a completat preşedintele CRJM, Vladislav Gribincea, într-o conferință de presă la IPN.

Potrivit notei analitice a CRJM, printre cele mai frecvente violări constatate în cele 473 de hotărâri adoptate în cauzele ce vizează Republica Moldova sunt neexecutarea hotărârilor judecătoreşti naţionale şi anchetarea inadecvată a maltratărilor şi deceselor. „Este un grup foarte mare de cauze, ceea ce vorbeşte despre fenomenul torturii în mâinile organelor de forţă. E adevărat că numărul acestor cereri e în continuă scădere în ultimii ani, dar nu a dispărut integral. Câteva condamnări recente la acest capitol vizează şi evenimentele din aprilie 2009”, a precizat Vladislav Gribincea.

Alte tipuri de violări ţin de detenţia în condiţii proaste, detenţia arbitrară şi casarea neregulamentară a hotărârilor judecătoreşti irevocabile. În cele 32 de hotărâri pronunţate în 2020, CEDO a constatat 50 de violări ale Convenției Europene pentru Drepturile Omului. Majoritatea se referă la activitatea judecătorilor. 15 violări se referă la dreptul la un proces echitabil.

Preşedinte CRJM a adăugat că, în baza tuturor hotărârilor şi deciziilor pronunţate până la 31 decembrie 2020, Republica Moldova a fost obligată să plătească peste 19 milioane de euro, doar în anul 2020 – 2 milioane. „Trebuie să evidențiem la acest capitol hotărârea Ojog și alții (lipsirea reclamanților de o parte din Complexul „Gemeni”) prin care Republica Moldova a fost obligată la plata satisfacției echitabile în suma de 1,5 milioane de euro și să restituie imobilele luate sau să plătească alte 2,1 milioane de euro. Deși termenul executării acestei hotărâri a expirat la 18 mai 2020, aceasta nu a fost executată până în prezent. De peste nouă luni, Curtea Supremă de Justiție examinează cererea de revizuire depusă de Guvern și alte persoane, amânând examinarea cererii de mai mult de 10 ori”, notează autorii notei.

Nota analitică „Republica Moldova la Curtea Europeană a Drepturilor Omului în anul 2020” este elaborată în cadrul unui proiect implementat de Centrul de Resurse Juridice din Moldova, susținut financiar de Ambasada Olandei.

Related posts

Germania prelungește carantina parțială. Până când vor dura restricțiile

Albasat

Sondaj IRI: Uniunea Europeană peste Uniunea Euroasiatică în preferințele moldovenilor

Albasat

Заблокированных дорог нет. Пункты пересечения границы работают в нормальном режиме

Albasat

Leave a Comment