Mirosul brazilor naturalieste simţit deja în raionul Nisporeni. Primii pomi de crăciun, crescuţi în pepenierele întreprinderii NisSilva au apărut în vânzare. Astfel, în acest an, sunt scoşi spre comercializare5000 de molizi, un număr de aproape două ori mai mare faţă de anul trecut.
Cei care preferă ca de sărbătorile de iarnă să aibă în case un brad natural, îl pot cumpăra direct din pepeniere sau de la sediul întreprinderii Nissilva.În pepeniera ocolului silvic din comuna Ciorești, care se întinde pe o suprafață de aproape două hectare, cresc aproximativ 8000 de brazi din specia molid. Şi pentru că sărbătorile se apropie cu paşi rapizi, angajaţii au început deja să taie pomii de crăciun.
VLADIMIR ANTONOV MAESTRU AL OCOLULUI SILVIC DIN CIOREŞTI : “Ne aflăm la pepeniera silvică Cioreşti, cu suprafaţa de 1,9 hectare. În suprafaţa în care ne aflăm acum, brazii au în jur de 7 ani, iar de la 5 ani în sus, avem de unde extrage. Nu putem să-i exploatăm pe toţi într-un an, unul creşte mai repede, altul creşte mai încet. S-au dezvoltat mai bine anul acesta că avem deja câţiva ani la rând de când îi vindem şi ei se mai răresc şi se fac coroanele mai frumoase.”
EUGENIA SÎRBU, REPORTER: “Pepeniera ocolului silvic din comuna Cioreşti pune în vânzare, în acest an, 2500 de brazi, dintre care în jur de 600 au fost deja comercializaţi. Cel mai des cumpărătorii sunt intermediarii, care îi vând, ulterior mai scump în pieţile din întreaga ţară. Preţul unui brăduţ, în acest an, este de 80 de lei. “
VLADIMIR ANTONOV, MAESTRU AL OCOLULUI SILVIC DIN CIOREŞTI: “Avem şi de la Capitală, şi de la raion intermediari. Avem vânduţi până acum 600 de brazi. La noi toţi sunt puşi la preţul acesta, şi mai mici, şi mai mari.”
Unii şi-au ales singuri brazii, după preferinţele lor, direct din pepenieră.
“Mirosul de brad natural este mai specific, nu-i ca cel artificial. În tot anul luăm brad natural. Am să-l pun afară, am să-l împodobesc afară.”
Şi la sediul întreprindereii NisSilva au fost aduşi deocamdată 200 de brazi pentru toate gusturile şi buzunarele. Pomii de crăciun sunt de la pepeniera ocolului silvic din Şişcani. În total, în acest an, instituţia va pune în vânzare 5000 de molizi.
VASILE MÎRZA, INGINER ŞEF AL ÎNTREPRINDERII NISSILVA: “Faţă de anul trecut numărul de brazi puşi în vânzare este mai mare, este dublu, pratic s-a dublat, fiindcă a ajuns la vârsta care sunt pentru realizare, sunt de dimensiunile care se folosesc în apartamente, la grădiniţe, la şcoli, de la un metru până la doi, trei metri, după cum se vede. Avem de toate dimensiunile.Preţul este începând de la dimensiunea de un metru, un metru jumătate, de 80 de lei. Şi se adaugă la fiecare jumătate de metru 20 de lei. Merge 80, 100 şi tot aşa mai departe. La pomii de crăciun cu dimensiuni mai mari, acolo sunt alte calcule, concret pentru fiecare bucată aparte. Sunt realizaţi mai mult de jumătate din prima partidă de 200. “
Chiar dacă în ultimii ani nu au fost înregistrate cazuri de tăieri ilicite pe teritoriul raionului Nisporeni, brazii sunt păziţi bine. Paznicii şi pădurarii îi supraveghează zi şi noapte. Mai mult ca atât, silvicultorii efectuează în această perioadă controale înopinate.
VASILE MÎRZA, INGINER ŞEF AL ÎNTREPRINDERII NISSILVA: “Începând cu luna decembrie, paza se întăreşte, sunt persoane speciale care duc cont de sectoarele date cu molid. Nu avem probleme ieşite din comun, fiindcă sunt păziţi, supravegheaţi, adică sectoarele sunt supravegeate.”
Mulți dintre locuitoriiraionului Nisporeni susțin că preferă să împodobească un brad natural şi sunt gata să scoată orice sumă din buzunare.
“Mirosul bradului în casă aduce prosperitate, fericire. Le-am promis la copii şi cred că în astă seară o să-l împodobim.”
“Respectăm natura şi am împodobit bradul pe care îl avem de ani de zile, înalt, frumos, rotat l-am ales cu plăcere şi o să-l împodobim şi de data aceasta. Fac o compoziţie mică pentru casă, dar bradul îl împodobesc afară şi de fiecare dată îmi duc mirosul naturii în casă, printr-o compoziţie împodobită frumos.”
Alţii, însă spun că optează pentru brazii artificiali.
“Am împodobit bradul de pe 1 decembrie. Artificial. E mai frumos un brad natural, dar pentru natură, adică să protejăm natura e mai bun unul artificial. Dacă să-i tăiem din pădure sunt contra.”
“Cred că unul artificial, pentru că cel natural face dezordine în casă. Dacă avem copii, la sigur nu ţine mult în cameră sau în spaţiul în care îl ţinem.”
“L-am împodobit. Îl mai schimbăm din când în când că apar altele mai frumoase, în orice caz, artificial.”
Persoanele care vor tăia ilegal brazii riscă o amendă între două mii şi 25 de mii de lei.