ALBASAT
Societate

Vot final pentru proiectul cu privire la redirecționarea profitului BNM

Parlamentul a adoptat în două lecturi, cu 52 de voturi, proiectul de lege cu privire la redirecționarea profitului Băncii Naționale a Moldovei. Deputații din opoziție au declarat că acest proiect nu presupune întoarcerea banilor din frauda bancară, așa cum le-au declarat cetățenilor politicienii, ci este unul tehnic. Mai exact, o sumă de bani se transferă dintr-un buzunar în altul. Deputații din opoziție au mai spus că sunt necesare amendamente pentru excluderea eventualelor riscuri, iar banii care vor fi transferați de la BNM în bugetul de stat să fie utilizați pentru majorarea celor mai mici pensii, transmite IPN.

Ministrul finanțelor, Serghei Pușcuța, a declarat în plenul Parlamentului că, în cazul în care capitalul statutar constituie mai puțin de 4% din totalul obligațiunilor monetare ale Băncii Naționale, profitul disponibil pentru distribuire va fi alocat în întregime pentru majorarea capitalului statutar. În cazul în care capitalul statutar constituie de la 4% până la 10% din totalul obligațiunilor monetare ale Băncii Naționale, 50% din profitul disponibil pentru distribuire va fi alocat la majorarea capitalului statutar, iar 50% va fi transferat la venitul bugetului de stat. În cazul în care capitalul statutar constituie mai mult de 10% din totalul obligațiunilor monetare ale BNM, profitul disponibil pentru distribuire va fi transferat în întregime la venitul bugetului de stat. Potrivit ministrului, promovarea proiectului de lege va diminua presiunea financiară asupra bugetului de stat pe termen mediu și lung, ca urmare a deservirii obligațiunilor de stat emise în anul 2016, cu suma profitului disponibil pentru distribuirea Băncii Naționale aferent anului financiar respectiv.

În luarea sa de cuvânt, deputatul Partidului Politic Platforma Demnitate și Adevăr, Alexandru Slusari, a declarat că ceea ce se propune este un proiect politic, care nu vine cu soluții de lungă durată și care nu propune un mod de a scuti cetățenii de a achita pentru banii care au fost furați de la ei. „Aceste 218 milioane, care sunt propuse, au o țintă electorală. Dar, decât nimic, Platforma Demnitate și Adevăr susține această idee. Mai ales că noi am propus ca această sumă, în întregime să fie direcționată pentru indexarea pensiilor, care sunt sub minimul de existență – peste 430 de mii de pensionari”, a notat Alexandru Slusari.

Dumitru Alaiba, deputat al Partidului Acțiune și solidaritate, a menționat că este un proiect „cosmetic”. „Nu este un proiect rău sau bun. Este un proiect care nu aduce miliardul înapoi, așa cum ați promis, dragi colegi în campanie. De la acest proiect miliardul va rămâne furat, miliardul va rămâne nerecuperat, va rămâne în continuare prin offshore-uri, iar ce care furat, care au facilitat acest furt sau care au obstrucționat ancheta ani de zile, vor rămâne nepedepsiți”, a spus parlamentarul.

Deputatul Partidului Socialiștilor Vlad Batrîncea a declarat că astăzi nu se discută despre recuperarea miliardelor furate. „Nu este aceeași pușculiță, dacă suntem deputați și cunoaștem legea. Banii pe care îi are Banca națională nu au nimic cu bugetul public național. De ce mințiți cetățenii? Nu sunt bani care pot fi utilizați pentru interesele cetățenilor – programe sănătate, investiții și așa mai departe. Sunt banii Băncii Naționale. Și Guvernul propune prin lege să responsabilizăm BNM. Să folosim veniturile acestei bănci naționale, care este o instituție publică, dar independentă, să-i folosim în gestionarea unei situații foarte grave, când cetățenii trebuie să achite banii furați”, a mai spus socialistul.

Related posts

69 de autobuze școlare noi vor ajunge în raioanele țării până pe 1 septembrie

AlbasatTV, Nisporeni

Sucuri carbogazoase: pericole la care te expui

Albasat

Buletin de ştiri ALBASAT

Albasat

Leave a Comment