ALBASAT
Societate

Mai mulți elevi din clasele primare fac temele online

Timp de câteva zile, elevii din clasele primare de la Liceul teoretic „Silvian Lucaci” din orașul Costești, raionul Râșcani, fac temele online. Violeta Jigaran, învățătoare de clasele primare, spune că și părinții se implică. A fost stabilit un orar de activitate, iar învățătoarea, la o anumită oră, le dă elevilor însărcinările, pentru care le este alocat timp. Ulterior, temele sunt expediate învățătoarei pentru verificare.

Violeta Jigaran a menționat că tot online le oferă copiilor și explicațiile legate de lecții, cum ar fi tălmăcirea cuvintelor noi sau a exercițiilor la matematică. Pedagogul spune aceste lucruri sunt posibile după ce școala, în procesul de renovare, a fost dotată cu echipament necesar, inclusiv laptopuri, table interactive. Acum, fiind acasă, folosește laptopul din dotare.

Liceul este una dintre instituțiile de învățământ general renovate de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării în cadrul Proiectului „Reforma Învățământului în Moldova”, finanțat de Banca Mondială, precizează un comunicat de presă al proiectului, citat de IPN.

În Liceul Teoretic „Silvian Lucaci” studiază 364 de elevi. „Trecem printr-o perioadă dificilă, măsuri excepționale anunțate de autorități. Procesul de studii a fost suspendat în instituție. Noi, însă, continuăm să menținem legătura cu elevii, deținem controlul asupra situației și, datorită dotării tehnice de care dispune școala, am reușit să organizăm procesul de studii la distanță. Cadrelor didactice li s-au alocat laptopuri, fiecare învățător lucrează de acasă, menținând conexiunea cu elevii”, a menționat directoarea liceului, Lilia Iachimciuc, citată în comunicatul proiectului.

În total, în cadrul Proiectului „Reforma Învățământului în Moldova”, șase instituții au fost renovate de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, iar altele 17 sunt renovate prin intermediul Instituției Publice „Fondul de Investiții Sociale”. Potrivit FISM, investițiile pentru fiecare școală aflată în proces de renovare se ridică la 700 de mii de dolari.

Proiectul „Reforma Învățământului în Moldova”, finanțat din împrumutul preferențial acordat de Banca Mondială, a fost lansat în aprilie 2013. Inițial durata proiectului a fost prevăzută până în august 2018, ulterior aceasta a fost extinsă până în aprilie 2022. Bugetul total al proiectului este de circa 50 de milioane de dolari.

Related posts

Oleg Serebrian către Tiraspol: Suntem într-o barcă, să n-o dezechilibrăm

AlbasatTV, Nisporeni

Еще три беременные женщины были госпитализированы с вирусом COVID-19

Albasat

Cursul valutar oficial la 03.09.2020

Albasat

Leave a Comment