ALBASAT
Societate

Domnica Manole: Nu voi tolera intervenții în activitatea Curții Constituționale

Curtea Constituțională nu va admite nicio ingerință în activitatea sa, nici din partea politicului, nici din partea altor persoane. O spune președinta Curții, Domnica Manole. Din noua sa funcție, judecătoarea dă asigurări că CC își exercită atribuțiile de garantare a supremației Constituției și nu tolerează intervenții în activitatea sa. Declarațiile au fost făcute într-un briefing de presă, susținut la o zi de la numirea sa în funcția de președinte al Curții Constituționale, transmite IPN.

„Discuția dintre cei doi demnitari de stat, care a pus la îndoială independența Curții Constituționale și a judecătorilor săi, dar și a sensibilizat opinia publică, nu a putut să rămână fără reacție din partea judecătorilor Curții Constituționale. Și ca efect al acestei reacții au fost adoptate cele două hotărâri ale Curții, prin care fostului președinte i s-a acordat vot de neîncredere și a fost ales un nou președinte”, a spus Domnica Manole, referindu-se la discuția dintre președintele țării, Igor Dodon, și Vladimir Țurcan, care era președinte al Curții Constituționale.

Potrivit ei, noua funcție în care a fost aleasă pune în sarcina sa obligații și responsabilități deosebite, pe care se va strădui să le onoreze. „Fac apel către persoanele din conducerea statului, autoritățile publice, partidele politice să refuze la intențiile nobile de a telefona, de a recomanda soluții sau de a se informa din prima sursă. Acest gen de convorbiri sunt de natură să știrbească din autoritatea Curții Constituționale și a judecătorilor”, a spus președinta Curții.

Judecătoarea a menționat că orice discuție despre despre dosarele aflate în examinare este inadmisibilă. Curtea este transparentă în activitatea sa, iar cauzele sunt examinate în strictă conformitate cu prevederile Constituției, în spiritul democrației și statului de drept.

Judecătoarea Domnica Manole a fost aleasă în calitate de președintă a Curții Constituționale joi, 23 aprilie, în urma destituirii lui Vladimir Țurcan.

În societate a apărut un val de critici, după ce s-a aflat despre discuțiile președintelui Republicii Moldova cu președintele Curții Constituționale cu privire la cauza examinată de Curte. Era vorba despre legea pentru care Guvernul și-a asumat răspunderea. Mai multe organizații non-guvernamentale și-au exprimt îngrijorarea că „președintele Curții a încercat să se justifice în fața șefului statului și și-a exprimat opinia cu privire la cauza examinată până la emiterea hotărârii Curții”. Potrivit ONG-iștilot, un asemenea comportament știrbește grav imaginea Curții Constituționale.

Related posts

Este aleasă cea mai nereușită variantă de sprijin a mediului de afaceri, Platforma DA

Albasat

Cod galben de ploi cu grindină și vijelie

Albasat

Filmul „Varvara” va fi proiectat la Nisporeni

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment