ALBASAT
Nisporeni

Primăria oraşului Nisporeni a organizat o licitaţie publică pentru a rezolva problema anexelor ilegale din jurul blocurilor de locuit

Primăria oraşului  Nisporeni a organizat o licitaţie publică pentru a rezolva o problemă critică a orăşenilor. Este vorba despre anexele construite ilegal, pe terenul public din jurul blocurilor de locuit de pe strada Alexandru cel Bun, din oraşul Nisporeni. Astfel, prin licitaţie, administraţia publică locală a vândut terenuri, oferind posibilitatea locuitorilor de a deveni proprietari cu drept deplin asupra  terenului.

Un grup de locatari din acest bloc, au venit cu câţiva ani în urmă la primărie, cu o cerere să le vindem locuri pentru garaje. Între timp, primăria a făcut bunuri imobile şi conform legislaţiei a vândut aceste terenuri tot locatarilor din acest bloc. Desigur că au fost şi doi locatari pe un loc, atunci au ridicat pasul la licitaţie. Cei care au fost doar câte un locatar pe loc, pasul a fost conform legii de 10% şi atât.” a menționat Grigore Robu, primarul orașului Nisporeni.

Primarul oraşului menţionează că totul a decurs legal şi că în aproximativ 25 de zile localnicii vor reuşi să dobândească dreptul de proprietate. Acesta recunoaşte că mai sunt multe blocuri în tot oraşul, care deţin, la fel, anexe ilegale, dar speră că pe viitor va rezolva şi problema acestora.

„După procedura de licitaţie, care a avut loc astăzi la primărie, în două zile urmează să li se elibereze procesul verbal de participare la licitaţie. Cu procesul verbal, în 20 de zile, trebuie să plătească suma care a câştigat-o la licitaţie, la bancă şi se face contractul de vânzare-cumpărare, se încheie şi se înregistrează la notar şi la cadastru.  Aceasta este o procedură legală, ca oamenii să fie deţinători, cu drept de proprietar asupra acestor terenuri.” a mai adăugat Grigore Robu.

Deşi licitaţia a vut loc conform regulamentului şi legilor impuse, localnicii şi participanţii la aceasta susţin că nu sunt de acord cu sumele impuse şi că ar fi trebuit să se rezolve altfel această problemă. Ei spun că nu toţi au posibilitatea de a cumpăra aceste terenuri, deoarece ajung până la 40 000 de lei în timpul licitaţiei.

Conflictul acesta este de mai mulţi ani, pentru că noi am vrut să privatizăm bucăţile acestea de pământ, dar nu ne-au dat voie. Acum a ieşit legea să cumpărăm, am cumpărat! Ce să facem? Trebuie să ţinem undeva lemnele. Sunt mulţumită şi aşa, că am unde să ţin lemnele, deoarece am doi nepoţi orfani şi ne încălzim de la sobă. Altă ieşire n-am avut.” , a spus Raisa Adam, o locuitoare de pe strada Alexandru cel Bun, din oraşul Nisporeni.

„Am fost împotriva licitaţiei. Primarul a ieşit şi a promis că vom fi câte unul pe un loc, în schimb suntem 2 pe un loc. Nu s-a făcut dreptate absolut deloc!  Care a avut bani, a câştigat, dar care nu, stâ şi plânge în pumni. Să sperăm că se va regula!” , a menționat Maria Verbiţchi, o altă locuitoare pe strada Alexandru cel Bun.

Administraţia publică locală îşi propune alte modalităţi de a rezolva problema anexelor ilegale şi de a numi locatarii proprietari legali cu drept deplin, însă nu toţi cetăţenii susţin acţiunile lor, argumentând că ar trebui să fie şi alte modalităţi, ca de exemplu să le vândă la fiecare câte un lot de pământ cu preţ fix.

Related posts

O porţiune de drum până la Mănăstirea Vărzăreşti şi Cimitirul Eroilor Români va fi reabilitată, datorită unui proiect finanţat de UE

Albasat

Concert de zile mari la Nisporeni

AlbasatTV, Nisporeni

În Nisporeni, Mihai Eminescu continuă să inspire și să trăiască în inimile oamenilor

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment