În Parlament a fost votată o Declarație privind armistițiul politic în fața crizei umanitare cauzată de pandemia COVID-19, la inițiativa grupului parlamentar Pro Moldova. Potrivit autorilor, prin această declarație, deputații se angajează să acționeze împreună, dincolo de pozițiile politice, ideologie sau simpatii reciproce, pentru a identifica și promova soluții în mai multe domenii strategice, transmite IPN.
„Constatând necesitatea unui consens național pe durata crizei pandemice, declarăm armistițiu tuturor disputelor politice și ne angajăm că îndreptăm toate eforturile și capacitățile noastre pentru diminuarea efectelor catastrofale ale pandemiei prin asigurarea unei guvernări responsabile a țării”, se spune în Declarație. Liderul Pro Moldova, Andrian Candu, a declarat că această declarație stipulează asigurarea unei guvernări responsabile a țării, care nu poate fi asigurată cu un guvern în demisie.
La propunerea deputaților Partidului Socialiștilor, Declarația a fost adresată și președintelui țării. Șefa statului a fost chemată să participe la consultări pe platformă parlamentară în vederea identificării candidatului la funcția de prim-ministru „în spiritul culturii politice și spiritul constituțional”.
Deputatul Partidului Platforma Demnitate și Adevăr, Alexandru Slusari, a spus că Platforma DA pledează pentru instituirea unui guvern anti-criză. Și dacă în perioada următoare nu va avea loc o dezlegare a blocajului instituțional dintre Președinție și Parlament, formațiunea va veni și ea cu o declarație. Platforma DA își dorește ca deznodământul blocajului să fie învestirea unui guvern. Parlamentarul a mai spus că formațiunea este gata să semneze un armistițiu politic, însă nu cu toți – nu cu grupări criminale.
Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate, Oazu Nantoi, a menționat că acest proiect denaturează esența crizei politice din Republica Moldova. Or, potrivit lui, nu este vorba despre un armistițiu între partidele politice, ci este dorința acestui Parlament, care și-a pierdut reprezentativitatea, să rămână în funcție, ca „binomul Dodon-Plahotniuc” să controleze mai departe schemele infracționale.
Liderul Partidului Democrat, Pavel Filip, a spus că nu înțelege impactul unei asemenea Declarații. Potrivit lui, această declarație nu vizează pandemia, ci războiul politic, iar prin propunerile enunțate acest lucru s-a confirmat. În opinia sa, nu este nevoie de armistițiu, ci de discuții.
Fiind supus votului, proiectul de hotărâre a fost votat de 57 de deputați.
- Colaborare internațională la Nisporeni: Ședință de lucru între IGP și experții Poliției Suedeze
- Primul caz de gripă în acest sezon
- Tik Tok ar putea fi închis, dacă prezintă pericol pentru securitatea statului, Igor Grosu
- Chișinăul va cere revizuirea refuzului Interpol de a-l anunța în căutare pe Plahotniuc
- Ministrul Popșoi a discutat cu omologul său israelian despre uciderea rabinului Zvi Kogan