ALBASAT
Societate

Prozatorul Vladimir Beșleagă, felicitat de președinta Sandu

Maia Sandu s-a întâlnit ieri la Președinție cu scriitorul, eseistul, jurnalistul și traducătorul Vladimir Beșleagă. Șefa statului l-a felicitat pe distinsul om de litere cu prilejul celor 90 de ani, pe care i-a marcat la 25 iulie, urându-i sănătate și inspirație, transmite IPN.

„I-am admirat energia, spiritul enciclopedic și înțelepciunea de viață. Am discutat despre trecut și «cumplitele vremi» ce l-au întărit și l-au format ca personalitate, iar în sala în care a fost votată Declarația de Independență a țării ne-am amintit de perioada în care a pus umărul la constituirea Republicii Moldova, ca fruntaș al Mișcării de renaștere națională și ca deputat în primul Parlament”, a spus Maia Sandu.

Potrivit unui comunicat de presă al Președinției, șefa statului i-a mulțumit lui Vladimir Beșleagă pentru caracter, verticalitate și opera literară pe care a creat-o. „I-am urat sănătate și inspirație și i-am promis să muncim pentru a duce la bun sfârșit cauza pentru care s-a zbătut Domnia sa toată viața – să construim o țară frumoasă, în care fiecare om să se simtă liber și să trăiască în demnitate”, a menționat Maia Sandu.

Related posts

S-a stins din viață deputata Ludmila Guzun

Albasat

Nisporenenii sărbătoresc astăzi Hramul Orașului

AlbasatTV, Nisporeni

Mâine au loc alegeri locale în Tîrnova, Dondușeni și Nucăreni, Telenești

Albasat

Leave a Comment