Vladimir Voronin a fost reales președinte al Partidului Comuniștilor din Republica Moldova, pentru următorii patru ani, deși anterior liderul formațiunii a anunțat că ar putea să plece de la șefia PCRM. Vladimir Voronin a fost reales în cadrul celui de-al IX-lea Congres al PCRM, care a avut loc la Chișinău duminică, 7 octombrie, transmite IPN.
În debutul congresului, Vladimir Voronin a precizat că evenimentul are loc la 7 noiembrie, „zi în care s-au împlinit 104 ani de la Marea Revoluție Socialistă din Octombrie”.
Potrivit liderului PCRM, la congres au fost aleși să participe 435 de delegați, însă la începutul evenimentului care a avut loc la Palatul Republicii, erau prezenți 297 de persoane, 138 dintre delegați fiind lipsă, în special din motive de sănătate. Cei 297 de delegați reprezintă 2/3 din numărul total al delegaților la congres, astfel că lucrările congresului pot continua, a specificat Vladimir Voronin.
Președintele Partidului Comuniștilor a mai anunțat că „mai mulți participanți la cel de-al IX-lea Congres al PCRM au depus flori la monumentul lui Vladimir Ilici Lenin”, care se află la Centrul Moldexpo din capitală.
Partidul Comuniștilor din Republica Moldova a fost înregistrat oficial la 27 aprilie 1994. Este un partid politic de stânga. Vladimir Voronin este președinte al PCRM de la înființarea formațiunii politice. Actualmente, PCRM se află în opoziție, alături de Partidul Socialiștilor, cu care a format un bloc electoral pentru a participa la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021. Fracțiunea parlamentară a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor numără 32 de deputați.
- Colaborare internațională la Nisporeni: Ședință de lucru între IGP și experții Poliției Suedeze
- Primul caz de gripă în acest sezon
- Tik Tok ar putea fi închis, dacă prezintă pericol pentru securitatea statului, Igor Grosu
- Chișinăul va cere revizuirea refuzului Interpol de a-l anunța în căutare pe Plahotniuc
- Ministrul Popșoi a discutat cu omologul său israelian despre uciderea rabinului Zvi Kogan