ALBASAT
Societate

Proprietara unei gospodării țărănești se declară victima abuzurilor judecătorești

Alexandra Rusu, proprietară a gospodăriei țărănești din satul Jora de Jos, raionul Orhei, alături de membrii unei asociații, se declară victima abuzurilor judecătorești. Femeia spune că de mai mulți ani sunt jefuiți de averi sub acoperirea judecătorilor de la Orhei și de la Chișinău. Proprietara gospodăriei țărănești a făcut apel la conducerea țării, dar și la Consiliul Superior al Magistraturii să intervină și să o ajute să-și obțină dreptatea.

Într-o conferință de presă la IPN, Alexandra Rusu a declarat că a fost creată o asociație, membrii căreia au contribuit cu câte 17 mii de lei fiecare pentru înființarea unei plantații. Dar din anul 2014 se află în litigii. Totul a pornit de la procurarea unui lot de pământ cu suprafața de un hectar, care s-a adeverit că a fost vândut la mai multe persoane. Potrivit femeii, toate aceste ilegalități au fost admise de angajați de la Cadastru, care rămân și astăzi în funcții.

Alexandra Rusu a precizat că a obținut câștig de cauză la Judecătoria Orhei și în instanța de apel. Însă Curtea Supremă de Justiție întoarce deja de trei ori dosarul la rejudecare. „Cu trei contracte, cu trei expertize. Nu înțeleg ce ar mai vrea judecătorii ceea să vadă ca să aibă o hotărâre definitivă”, afirmă femeia. Potrivit ei, toate aceste litigii și lipsa unei hotărâri definitive generează gospodării pierderi de circa un milion de lei, iar pământul stă pârloagă. 

Alexandra Rusu a precizează că, pe lângă toate acestea, în noiembrie 2017, s-a trezit cu pretenția unui fermier sa-i transfere peste 1,5 milioane de lei. Aceasta, după ce a fost acuzată pe nedrept că ar fi sustras peste o sută de mii de pomi. S-a ajuns din nou în instanța de judecată, chiar dacă nu există vreun act constatator al furtului. În consecință, un judecător de la Orhei a decis că ea trebuie să plătească peste 800 de mii de lei.

Proprietara gospodăriei a contestat decizia primei instanțe, iar în instanța de apel a fost nevoită să achite taxa de stat 18 mii de lei, bani luați din casă și care erau adunați pentru o intervenție medicală pentru soțul ei. A dat banii în speranța că își va face dreptate. Instanța de apel a dispus însă rejudecarea cauzei de către instanța de fond.

Femeia se întreabă oare cum este posibil ca să nu obțină dreptate în justiția din Republica Moldova și de ce statul nu-și apără cetățenii. Statul, căruia îi plătește anual o sută de mii de lei impozite pe venit, TVA. Dar cu ce se alege în schimb? Alexandra Rusu este hotărâtă să doarmă pe scările Președinției dacă nu i se va face dreptate.

Ion Gondiu, membru al cooperativei, a declarat că din cauza litigiilor oamenii nu pot prelucra pământul. Nu pot prelucra acel teren, pe care cineva a încercat să-l fure. Și din această cauză au pierderi enorme toate familiile care au investit bani.

Notă: Agenția IPN oferă dreptul la replică persoanelor care se consideră vizate în știrile realizate de pe declarațiile organizatorilor prezentei conferințe de presă, inclusiv prin facilitarea organizării altei conferințe de presă în condiții similare.

Related posts

COVID-19: În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 700 de cazuri noi

Albasat

Aditivii alimentari vor fi autorizați doar după o verificare minuțioasă

AlbasatTV, Nisporeni

Părintele trebuie să dea prioritate particularităților de vârstă a copilului, psiholog

Albasat

Leave a Comment