ALBASAT
Societate

18 state europene și-au închis spațiul aerian pentru Rusia

18 state europene și-au închis spațiul aerian pentru zborurile din Rusia. Italia este ultima țară din UE care a anunțat această măsură ce reprezintă o formă de sancționare a Moscovei pentru invazia din Ucraina.

Măsura implică interzicerea tuturor aeronavelor civile și militare care zboară dinspre Rusia sau care aparțin unei companii rusești, scrie The Guardian.

Astfel, Italia, Franța, Belgia, Germania, Danemarca, Luxemburg, Finlanda, Slovenia, Lituania, Bulgaria, Letonia, Estonia, Cehia, Polonia, România, Republica Moldova, Marea Britanie și Islanda și-au închis spațiile aeriene pentru aeronavele Rusiei.

Premierul belgian Alexander De Croo a transmis pe Twitter că ţara sa a decis închiderea spaţiului său aerian pentru companiile ruse, iar guvernul luxemburghez a afirmat într-un comunicat că va face acelaşi lucru de duminică. Luxemburgul este o platformă majoră pentru avioane-cargo şi transporturi de mărfuri în Europa, conform Agerpres.

Austrian Airlines a spus duminică că își anulează zborurile spre Rusia și evită spațiul aerian din Rusia pentru cel puțin șapte zile. Swiss International Air Lines și-a menținut zborurile pentru moment.

Moscova a răspuns prin închiderea spațiului aerian pentru zborurile comerciale și de tranzit din țările UE, măsura fiind folosită pentru avioanele care au legături sau sunt înregistrate cu Letonia, Lituania, Estonia, Slovenia, Bulgaria, Polonia, Cehia și România.

Related posts

Cursul valutar oficial la 04.04.2022

Albasat

Mai mulţi copii din oraionul Nisporeni au fost instruiţi pentru areacţiona în caz de înnec sau incendiu. Eveniment organizat în cadrul operaţiunii „Grija”

Albasat

Число людей, умерших от COVID-19, достигло 207

Albasat

Leave a Comment