Statul Israel a oferit centrelor perinatale din nouă spitale raionale din Moldova dispozitive medicale moderne pentru acordarea asistenței medicale calitative nou-născuților, transmite IPN.
Lotul include opt incubatoare, șase mese de resuscitare și trei mese radiante pentru nou-născuți. Echipamentele medicale au fost distribuite spitalelor raionale din Soroca, Orhei, Ungheni, Căușeni, Edineț, Cantemir, Criuleni, Ștefan Vodă și Strășeni.
Potrivit Ministerului Sănătății, patru dispozitive din cele 17 au fost recepționate de centrul perinatal din Orhei, fiind amplasate în salonul Terapie Intensivă nou-născuți. Centrul perinatal a fost dotat ultima dată cu un incubator și mese radiante cu peste 20 de ani în urmă, susțin lucrătorii medicali, care mai spun că noile echipamente sunt foarte necesare pentru îngrijirea medicală și tratamentul bebelușilor prematuri sau cu maladii. Anual, în spital nasc peste o mie de femei, atât din raionul Orhei, cât și din Telenești, Șoldănești, Rezina.
- Parlicov s-a întâlnit cu șeful Gazprom. Despre ce au discutat
- Republica Moldova va introduce gradual obligația de stocare a produselor petroliere
- Contrabandă cu 100 de tone de alcool etilic. Grupare deconspirată
- Nicolae Ciucă a demisionat de la PNL: „Am înțeles ce ați dorit să ne transmiteți”
- Transnistrenii își iau 9 zile de vacanță de iarnă