ALBASAT
Societate

Spitalul municipal „Gheorghe Paladi”, dotat cu echipamente moderne cu sprijinul Japoniei

Spitalul clinic municipal „Gheorghe Paladi” din Chișinău a fost dotat cu echipament medical modern cu sprijinul Japoniei. Datorită unui grant de peste 86 de mii de dolari, au fost procurate lămpi chirurgicale, un aparat de anestezie prin inhalare și un aparat pentru chirurgia vaselor sangvine de tip LigaSure, transmite IPN.

La ceremonia de finalizare a proiectului finanțat de către Guvernul Japoniei în cadrul Programului „Kusanone” a participat și ambasadorul japonez la Chișinău, Yamada Yoichiro. Diplomatul s-a referit la suportul medical, umanitar, psihologic și alte forme de suport oferite implicit refugiaților din Ucraina. „Nu doar Japonia, dar și multe, multe alte țări din lume au fost marcate și impresionate de cele mai bune exemple de umanitate pe care Moldova le-a arătat lumii”, a notat Yamada Yoichiro.

Proiectul urmărește consolidarea capacităților instituției medicale în realizarea intervențiilor chirurgicale minim invazive de înaltă calitate (programul „chirurgia de 1 zi”), contribuind la scăderea incidenței complicațiilor post operaționale și reducerea duratei de spitalizare a pacienților.

Programul de granturi pentru securitate umană „Kusanone” a fost lansat în Moldova în anul 2008. Până în prezent, Japonia a oferit finanțare nerambursabilă în sumă de 6,9 milioane de dolari pentru 82 de proiecte în domeniile educației, sănătății și utilităților publice.

Related posts

СП: Журналисты могут использовать в статьях анонимные источники, проверяя информацию в других источниках и предоставляя право на реплику

Albasat

Dmitri Moruz: Trebuie să fim atenți și deschiși la minte pentru a valorifica oportunitățile Summitului CPE

AlbasatTV, Nisporeni

Agenda europeană a Republicii Moldova a fost discutată la Bruxelles

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment