ALBASAT
Actualitate Societate

Schimbările inițiate de BNM în contextul preluării supravegherii domeniului asigurărilor

Din 1 iulie 2023, Banca Națională a Moldovei are un mandat mult mai larg. Instituția supraveghează și domeniul asigurărilor și al creditării nebancare, de care anterior se ocupa Comisia Națională a Pieței Financiare. În cadrul podcastului „Dă sens banilor” viceguvernatorului BNM, Constantin Șchendra, a declarat că acest transfer de atribuții nu trebuie să creeze incomodități cetățenilor, dar să le faciliteze accesul la servicii de calitate, transmite IPN.

„În termen mediu și lung, bineînțeles, ne dorim ca cetățeanul să beneficieze de servicii mult mai calitative, să asigurăm că sistemul este unul rezilient și solid, astfel încât cetățenii să aibă încredere în companiile de asigurări, în primul rând, și că în cazul unui accident dauna va fi achitată în întregime și în termene proxime. Dar ne dorim, de fapt, și o diversificare a produselor de asigurări, deci companiile să devină mai puternice și să vină cu mai multe produse pentru cetățenii noștri”, a declarat Constantin Șchendra.

Viceguvernatorul BNM a explicat că supravegherea este importantă pentru că asigură un sistem rezilient și puternic, iar acesta reprezentă o asigurare pentru cetățenii care beneficiază de polițe de asigurare. „Este siguranța că acea plată pe care au făcut-o ei când au cumpărat polița, în cazul unui accident, cu siguranță vor primi banii sau dauna care a fost produsă. În cazul în care supravegherea nu ar fi sau supravegherea ar fi una slabă, există riscul – și s-a văzut în mai multe exemple în alte țări – ca unele companii de asigurări să-și asume mult prea multe riscuri, deci să vândă prea multe polițe la prețuri foarte mici și, atunci când se materializează riscul respectiv, companiile de asigurări, de fapt, nu vor avea bani ca să achite acele daune și cetățeanul rămâne fără acea compensare pentru daune”, spune Constantin Șchendra.

Cât privește domeniul asigurărilor la modul general, Constantin Șchendra a declarat că ar fi bine ca pe piața din Republica Moldova să existe și jucători importanți din UE, asta ar contribui la competiția pe piață. Pentru a atrage acești acționari este nevoie de aliniat legislația la directivele UE. „Ei trebuie să fie siguri că atât supraveghetorii, cât și mediul în general, ceea ce ține de justiție, ceea ce ține de domeniul economic, sunt corecte și o să le ofere o protecție anumită în activitatea lor pe care o vor avea în Republica Moldova”, a notat Constantin Șchendra.

Viceguvernatorul BNM a declarat că urmează o etapă importantă în digitalizarea proceselor, a tot ce tot ce înseamnă interacțiunea Băncii Naționale cu companiile de asigurare, așa cum se întâmplă în interacțiunea dintre BNM și bănci. Totodată, BNM își propune să elimine  câteva taxe pe care cetățenii le plătesc astăzi, cum ar fi taxe  pentru a obține unele informații despre istoria lor pe aspecte legate de asigurări.

„Deci, vrem să facem acest serviciu absolut gratuit pentru toți cetățenii. Iarăși, am avut discuții cu colegii ca să digitalizăm acest proces, astfel ca cetățeanul pur și simplu să intre pe un website, să se autentifice și să poată să-și extragă toate informațiile de care are nevoie. Digitalizarea este un domeniu pe care noi ni-l propunem ca obiectiv, dar vrem ca și companiile de asigurări, la rândul lor, să investească mai mult timp, dar și resurse în digitalizarea interacțiunii lor cu clienții”, a adăugat viceguvernatorul.

Constantin Șchendra spune că obiectivul final ar fi ca polițe de asigurare să fie emise sută la sută în format digital, să fie digitalizate canalele de distribuție a asigurărilor, astfel încât să poată fi și un efect financiar din acest lucru, dar și o eficiență mult mai mare.

Related posts

Oфициальный курс валюты на дату 04.07.2020

Albasat

Moldova obține statut de membru al Consiliului Guvernator al Comunității Democrațiilor

AlbasatTV, Nisporeni

Siguranța votului: Promo-LEX lansează Raportul nr. 5 al misiunii de observare

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment