ALBASAT
Actualitate Societate

Starea de urgență a fost prelungită cu încă 60 de zile

Parlamentul a prelungit starea de urgență cu încă 60 de zile, începând cu data de 3 august. O hotărâre în acest a fost aprobată la ultima ședință din sesiunea de primăvară. Propunerea Guvernului a fost examinată în lipsa deputaților din opoziție, care au boicotat ședința, transmite IPN.

Premierul Dorin Recean a început prezentarea proiectului de hotărâre cu difuzarea în sala plenului a unor imagini video din localitățile din Ucraina afectate de război. „Aș fi vrut ca toată lumea să vadă aceste cadre și să realizeze că războiul acesta este lângă noi. Și acum s-a apropiat și mai mult, în special în ultimul timp, când avem bombardamentele infrastructurii civile în Odesa, în Reni, unde Rusia atacă vecinii noștri. Nu doar îi omoară, dar le creează și dificultăți de a trăi. Aceasta ne afectează și pe noi”, a notat șeful executivului.

Potrivit lui, în toată perioada de când a fost instituită starea de urgență, Guvernul a utilizat aceste instrument strict pentru a rezolva problemele cetățenilor, dar și cele legate de migrație. „Necesitatea prelungirii stării de urgență rezultă tocmai din faptul că războiul persistă, războiul este încă aproape de noi și Guvernul are necesitatea să intervină prompt atunci când securitatea națională este pusă în pericol sau atunci când trebuie să asigurăm continuitatea serviciilor de infrastructură, de energie electrică și pe gaze”, a mai spus Dorin Recean.

Potrivit proiectului, starea de urgență nu va afecta desfășurarea alegerilor.

Astăzi are loc ultima ședință a Parlamentului din sesiunea de primăvară 2023. La ea participă doar fracțiunea PAS. Deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor au cerut excluderea de pe ordinea de zi a proiectului cu privire la prelungirea stării urgență. Pentru că propunerea nu a fost susținută, BCS părăsit sala de ședințe în semn de protest. Deputații independenți din partidul desființat Șor au anunțat mai devreme că boicotează ședința.

Starea de urgență a fost instituită pe 24 februarie 2022 și extinsă de mai multe ori, precedentul proiect în acest sens fiind votat în Parlament la sfârșitul lunii mai.

Related posts

Poliţia din Nisporeni, în misiune pentru a opri răspândirea coronavirusului. Oamenii legii patrulează continuu străzile, parcurile, dar şi locurile publice

Albasat

Elon Musk concediază 50% din angajații Twitter: „Nu am avut de ales”

AlbasatTV, Nisporeni

Cursul valutar oficial la 07.05.2022

Albasat

Leave a Comment