Pe data de 8 septembrie 2024, între orele 10:00 și 17:00, va avea loc cea de-a 34-a ediție a Bâlciului Olarilor în pitorescul sat Iurceni din raionul Nisporeni. Evenimentul este organizat de Centrul Național de Conservare și Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial (CNCPPCI), în colaborare cu Secția de Cultură și Turism Nisporeni și Primăria Iurceni, oferind o ocazie unică de a celebra bogăția și frumusețea tradițiilor olăritului și ceramicii, parte esențială a patrimoniului cultural național.
Acest târg urmărește să aducă în prim-plan creațiile celor mai buni meșteri olari din țară, să popularizeze olăritul și să continue tradițiile artistice ale acestui străvechi meșteșug, transmis din generație în generație. Prima ediție a Bâlciului Olarilor a avut loc în 1988, fiind inițiată de etnograful și folcloristul Tudor Colac, director al Centrului Național de Creație Populară.
Anul acesta, 20 dintre cei mai iscusiți meșteri olari și ceramiști vor expune lucrări deosebite, promovând ceramica tradițională și decorativă. Publicul va avea ocazia să admire și să achiziționeze obiecte unice, realizate cu creativitate și măiestrie, demonstrând diversitatea tehnicilor de lucru.
Un moment special al evenimentului va fi masterclass-ul susținut de Dumitru Panțîru, la roata olarului. Acest instrument antic, folosit pentru modelarea lutului încă de la începuturile civilizației, poartă cu sine semnificații profunde și contribuie la educația ecologică și artistică a generațiilor viitoare.
Pe lângă expozițiile olarilor, evenimentul va include și un program folcloric divers, precum și expoziții ale altor meșteșugari populari, creând o atmosferă autentică, de sărbătoare și celebrare a tradițiilor.
- Chișinăul va cere revizuirea refuzului Interpol de a-l anunța în căutare pe Plahotniuc
- Ministrul Popșoi a discutat cu omologul său israelian despre uciderea rabinului Zvi Kogan
- Maia Sandu, la Forumul pentru Integrare Europeană: Prioritățile se concentrează pe trei domenii-cheie
- PAS își exprimă susținerea pentru Elena Lasconi în turul 2 al prezidențialelor din România
- Cursul valutar oficial la 26.11.2024