ALBASAT
Societate

Acordul de grant în valoare de 60 mln euro va fi semnat miercuri la Bruxelles

Republica Moldova va semna miercuri, la Bruxelles, acordul cu Comisia Europeană pentru acordarea asistenței financiare nerambursabile de 60 de milioane de euro. Premierul Natalia Gavrilița a precizat că grantul va veni direct în bugetul statului și este destinat gestionării crizei din sectorul energetic, transmite IPN.

La un briefing de presă, astăzi, Natalia Gavrilița a subliniat că viteza cu care s-a mișcat acest ajutor nerambursabil, de la decizia politică până la aprobare, a fost excepțională. Acest lucru a fost posibil datorită eforturilor președintei Maia Sandu și a încrederii pe care o au instituțiile europene față de domnia sa, dar și datorită implicării directe a directorul general adjunct al Direcției Generale Vecinătate și Negocieri privind Extinderea Comisiei Europene, Katarina Mathernova.

Ca parte a înțelegerilor pentru acordarea grantului, autoritățile au aprobat un plan de atenuarea crizei energetice. În afară de compensațiile acordate cetățenilor, acesta prevede și acțiuni de sporire a securității energetice. Vor fi efectuate studii fezabilitate pentru stocarea gazelor și vor fi modificate mai multe legi.

Potrivit ministrului finanțelor, Dumitru Budianschi, mijloacele financiare alocate de Comisia Europeană vor fi debursate în acest an, într-o singură tranșă.

Related posts

Cât de importante sunt proiectele de eficienţă energetică, apă şi canalizare? Rezultatul filmărilor celor 10 reportaje şi 10 emisiuni televizate în cadrul proiectului “Promovarea valorilor și a proiectelor europene”

Albasat

Luptătoarea Irina Rîngaci a devenit campioană europeană

Albasat

Scrisoare deschisă privind realizarea unei agriculturi naționale performante

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment