ALBASAT
Actualitate Societate

Au fost premiate șapte inițiative ale societății civile cu impact

Șapte organizații ale societății civile au fost premiate pentru inițiativele lor cu impact la Gala Societății Civile 2023, organizată cu sprijinul Uniunii Europene. Este vorba despre asociații care pe parcursul ultimului an au contribuit la consolidarea democrației, conectivității și încrederii, la promovarea egalității de gen și a inovației, și la dezvoltarea economică și socială a Republicii Moldova, transmite IPN.

În cadrul galei, șeful Delegației UE la Chișinău, Jānis Mažeiks, s-a referit la prioritățile de cooperare cu organizațiile societății civile și că UE va continua să investească în servicii sociale mai bune. „Suntem mândri de faptul că, alături de dumneavoastră, suntem prezenți în multe localități din Republica Moldova și că reușim să punem umărul la îmbunătățirea calității vieții persoanelor vulnerabile. Suntem mândri de expertiza pe care o dețineți în domenii ca buna guvernare, reforma justiției și promovarea drepturilor omului. Ne bucurăm mult că multe dintre afacerile sociale inițiate de dumneavoastră grație sprijinului oferit de UE au devenit profitabile, având în același timp un puternic impact social. În cadrul evenimentului de azi dorim să vă prezentăm rezultatele extraordinare ale proiectelor implementate de către organizațiile societății civile, inclusiv câteva povești care inspiră”, a spus ambasadorul UE.

Prezent la eveniment, prim-ministrul Dorin Recean a vorbit despre rolul considerabil al societății civile pentru obținerea statutului de țară candidat, dar și pentru fortificarea proceselor democratice din țară. „Cetățenii Republicii Moldova au transmis un mesaj clar proeuropean, au hotărât că locul Republicii Moldova este, fără îndoială, în Uniunea Europeană, în rândul statelor care susțin și cred în proiectul european. Ei au demonstrat că își doresc să se implice activ în apărarea statului de drept. Societatea civilă și-a asumat rolul de gardian al democrației în toți acești ani. Faptul că suntem aici, având statutul de țară candidat, se datorează inclusiv efortului considerabil și consistent al societății civile”, a notat premierul.

La categoria „Guvernare mai puternică” a fost premiat Centrul analitic „Expert-Grup” pentru proiectul „Informează, abilitează și acţionează! Societatea civilă pentru o mai bună guvernanță bugetară în Moldova”.

La categoria „Economie mai puternică”, premiul a fost acordat asociației Asociația Femeilor de afaceri din municipiul Bălți, care a creat un centru de suport în afaceri Business Skills Hub.

Asociația „Casa Speranţelor” a fost premiată la categoria „Societate mai puternică” pentru crearea Centrului multifuncțional de servicii sociale „O șansă” din Soroca, beneficiari fiind circa 100 de copii aflați în situație de risc şi cu dizabilităţi din raion.

La categoria „Conectivitate mai puternică” premiul l-a obținut Centrul Naţional de Mediu pentru proiectul „Grădina școlară” implementat în 12 instituții de învățământ.

Proiectul Wibe Academy, implementat la Cahul, a fost premiat pentru promovarea inovației. Este vorba despre o întreprindere socială ce oferă posibilități copiilor din familiile social-vulnerabile, în special celor din zonele rurale, să studieze de robotică, design 3D, imprimare 3D, Photoshop, Adobe Illustarator etc.

Pentru promovarea egalității de gen a fost premiată asociația „Făclia”, care oferă servicii de ghidare în carieră, cursuri și stagii profesionale, asistență la angajare și în lansarea afacerii pentru femeile supraviețuitoarea le violenței în familie din 12 localități din raioanele Ungheni și Cahul.

Pentru consolidarea încrederii cu premiu s-a ales centrul „Всезнайка” din orașul Tighina, care prestează servicii de dezvoltare personală, academică, emoțională și socială pentru copii cu vârstele cuprinse între 2 și 12 ani.

Gala Societății Civile a fost lansată în anul 2018, marcând perseverența, dedicația, activismul și creativitatea organizațiilor societății civile din Republica Moldova în identificarea soluțiilor pentru cele mai stringente probleme la nivel local și național.

Related posts

Doi candidați sunt propuși Parlamentului pentru funcția de ombudsman al copilului

AlbasatTV, Nisporeni

Игорь Додон объявил о мерах по поддержке экономических агентов

Albasat

Șapte cazuri de malarie în Moldova în 2022, dintre care două letale

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment