ALBASAT
Societate

CEC decide să deschidă (doar) 150 de secții de vot peste hotare

Comisia Electorală Centrală va deschide 150 de secții de votare peste hotarele Republicii Moldova.

În scopul executării hotărârii Curții de Apel Chișinău din 17 iunie și a deciziei Curții Supreme de Justiție din 22 iunie curent, Comisia Electorală Centrală (CEC) a organizat consultări suplimentare cu factori de decizie din cadrul Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE). Având la bază devizul de cheltuieli estimativ pentru organizarea și desfășurarea alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie 2021 întocmit în baza evaluării necesităților pentru 150 secții de votare, CEC a transmis spre avizare finală MAEIE o listă, la fel, cu 150 secții de votare, transmite IPN, cu referire la un comunicat de presă al CEC.

În context, MAEIE a comunicat despre îndeplinirea condiției ce vizează obținerea acordului autorităților competente ale statelor străine, precum și a confirmat posibilitatea asigurării din punct de vedere logistic a procesului de votare, inclusiv identificarea președinților birourilor electorale ale secțiile de votare și sediilor acestora.

Drept rezultat, a fost aprobată, cu votul unanim al membrilor CEC, lista secțiilor de votare în străinătate pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021, iar Consiliul electoral al circumscripției electorale pentru secțiile de votare constituite în străinătate nr. 38 va ajusta hotărârea privind constituirea birourilor electorale ale secțiilor de votare în străinătate în corespundere cu hotărârea CEC.

Decizia CEC vine în pofida faptului că, mai devreme, Curtea de Apel Chișinău a obligat Comisia Electorală Centrală să deschidă în străinătate cel puţin 191 de secţii de votare, iar ulterior Curtea Supremă de Justiție a menținut decizia Curții de Apel.

Related posts

Compromisul rațional ar fi un guvern tehnocrat ce va reseta viața politică, opinie

Albasat

A fost dat startul admiterii la şcoala de muzică din oraşul Nisporeni. Vezi de la ce vârstă pot fi înscrişi copiii

Albasat

În ultimii 5 ani, numărul cardurilor de proximitate s-a majorat de aproximativ trei ori

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment