ALBASAT
Actualitate Societate

Centrele ASP vor avea program special și în ziua turului al II-lea al alegerilor prezidențiale

Centrele multifuncționale ale ASP vor activa și în ziua turului al II-lea al alegerilor prezidențiale, conform unui program special de muncă. Duminică, 3 noiembrie, între orele 07.00 și 21.00, vor fi eliberate buletine de identitate provizorii și vor fi înmânate buletinele de identitate confecționate, transmite IPN.

Agenția Servicii Publice precizează că buletinele de identitate provizorii sunt eliberate la solicitarea cetățenilor Republicii Moldova cu vârsta peste 18 ani. Acestea sunt eliberate în mod gratuit cetățenilor care nu dețin act de identitate sau al căror buletin de identitate nu este valabil.

Totodată, cetățenii Republicii Moldova care au depus cererea pentru eliberarea buletinului de identitate în perioada 18-31 octombrie, pot ridica actul de identitate până la data de 1 noiembrie, chiar dacă termenul limită al comenzii depășește această dată, indiferent de tariful achitat.

În ziua alegerilor din 20 octombrie, centrele ASP au eliberat peste o mie de buletine de identitate provizorii. De asemenea, au fost înmânate aproape 1 700 de buletine de identitate confecționate.

Totodată, ASP a emis o declarație în care menționează că, în contextul multiplelor tentative de corupere a alegătorilor apărute în spațiul public, în strânsă colaborare cu Procuratura Anticorupție și Inspectoratul General de Poliție, a inițiat mai multe verificări, în urma cărora a fost identificat un grup de angajați ai ASP care au primit sume bănești drept recompensă pentru votul exprimat în cadrul alegerilor și referendumul din 20 octombrie.

ASP a recepționat în data de 31 octombrie o sesizare din partea Procuraturii Anticorupție, care stabilește că există suspiciunea că 40 de angajați ai instituției au avut conexiuni și au primit bani din Federația Rusă prin aplicația PSB, fapte ce sunt verificate în cadrul unei cauzei penale. ASP a luat decizia de a iniția o anchetă de serviciu și de a-i suspenda din funcție pe cei 40 de angajați vizați.

Related posts

Zelenski a ordonat ridicarea interdicției de circulație pentru bărbații care au vârsta de înrolare în armată

Albasat

A plouat pentru prima dată în istorie pe vârfurile ghețarilor din Groenlanda

Albasat

Ambasada Germaniei a oferit îmbrăcăminte de protecţie pentru medici în valoare de 1 mln lei

Albasat

Leave a Comment