Portal de știri
Societate

Contoarele de apă inteligente sunt obligatorii pentru blocurile noi din Chișinău

În blocurile de locuit nou construite din Chișinău obligatoriu vor fi instalate contoare de apă inteligente. Prevederea se conține într-un proiect de decizie aprobat de Consiliul municipal Chișinău, transmite IPN.

Președintele fracțiunii Partidului Socialiștilor în CMC, Alexandr Odințov, a declarat că, odată cu aprobarea acestei decizii, cerințele tehnice solicitate vor conține și obligația de a instala în blocurile noi contoare de apă inteligente, care permit citirea datelor de la distanță. Acest lucru, potrivit consilierului, va eficientiza activitatea furnizorului „Apă-Canal Chișinău”.

Potrivit deciziei, furnizorul va prevedea în avizul de branșare/racordare la rețeaua publică de alimentare cu apă/de canalizare, eliberat solicitanților /dezvoltatorilor, clauza privind instalarea de către solicitant a contoarelor inteligentelor. De asemenea, va fi prevăzut tipul de contor care urmează a fi instalat, conform modelelor aprobate și incluse în Registrul de stat al mijloacelor de măsurare, cu indicarea parametrilor și caracteristicilor tehnice ale acestora.

„Apă-Canal Chișinău” va efectua branșarea și racordarea instalațiilor interne de apă/de canalizare ale solicitantului la rețeaua publică de alimentare cu apă/de canalizare după îndeplinirea de către dezvoltator a condițiilor indicate în avizul de branșare, inclusiv instalarea contoarelor inteligente.

Related posts

1013 cazuri de COVID-19, înregistrate în ultimele 24 ore

Albasat

Un nou caz de coronavirus în România, al 15-lea, confirmat la Mureș. La București sunt două cazuri

Albasat

Rata de vaccinare anti-COVID-19 în capitală se apropie de recomandările OMS

Albasat

Leave a Comment