ALBASAT
Nisporeni

Copii de la liceul Teoretic “Mircea Eliade” din Nisporeni, s-au întors în băncile şcolii, cu condiţia respectării regulilor necesare

Liceul Teoretic „Mircea Eliade” din Nisporeni este una dintre instituţiile de învăţământ care a ales frecventarea zilnică a orelor.  Astfel, copiii au fost instruiţi chiar din prima zi de şcoală. Administraţia susţine că şcoala este dotată, rugând să se respecte regulile impuse de comisia extraordinară pentru sănătate publică.

Vasile Vacari, directorul Liceului Teoretic „Mircea Eliade” din Nisporeni: „Deci, astăzi am redeschis şcoala pentru toţi elevii care învaţă în Liceul Teoretic „Mircea Eliade”, în nişte condiţii mai speciale decât au fost  până acum, dar respectăm toate prevederile comisiei extraordinare pentru sănătate publică. Elevilor li s-au transmis nişte reguli de comportare mai speciale, clasele care sunt mai mari de 22 şi nu au capacitatea în clasa lor să fie atîţia elevi, respecdând distanţa socială, au fost divizate în grupe. Modelul pe care l-a ales instituţia este modelul 1 şi modelul 2, adică: clasele liceu învaţă câte 45 de minute, lecţiile de la 08:15, celelalte clase învaţă două grupe, care se divizează.  Cel mai principal este respectarea distanţei sociale şi dezinfectarea mâinilor, permanent. În şcoală activează 8 blocuri sanitare, unde sunt asigurate cu apă, sunt asigurate cu săpun lichid, unde copiii pot să-şi spele mâinile permanent şi să păstreze igiena personală.  Clasele sunt dotate cu dezinfectanţi, şcoala este dotată de asemenea, toate coridoarele sunt dotate cu dezinfectant, pentru a dezinfecta mâinile, accesul în instituţie este numai pentru elevi, ceilalţi, persoanele străine, care vin în instituţie, trebuie să vină nemijlocit cu mască. ”

Profesorii au depus efortul maxim pentru a crea condiţii, datorită cărora instituţia va activa în regim de frecvenţă zilnică, personală.

Aurelia Vacari, profesoară:  „ Azi este prima zi şi, prin această ocazie, vreau să felicit toată lumea din domeniul educaţiei cu prima zi de şcoală. Să sperăm că va fi un an bun, cu succese, nu numai cu succese, dar totodată fără cazuri de îmbolnăviri. Noi, în instituţie, am depus tot efortul, pentru ca să implementăm acele reguli, dar nu reguli, ma bine zis indicaţii, care ni s-au spus, pentru că normal este ca să fie implementate. Au fost coridoarele, în toate coridoarele, în toate cabinetele, au fost încleiate diferite semne pentru direcţii, detergenţi, lavete pentru dezinfectare. Noi, profesorii, ne vom stărui ca copiii să menţină distanţa, totodată ca să se facă dezinfectarea tuturor suprafeţelor şi aşa mai departe. Sperăm să fie un an bun, pentru că, altfel nu ne dorim! Nu ne dorim online deloc!  Le spun la toţi copiii să păstreze distanţa, în primul rând, să-şi dea seama, defapt, că virusul poate să-l ducă la părinţi, la bunei, acasă.”

Elevii sunt bucuroşi că au venit la şcoală  şi susţin că sunt gata pentru un an de studii mai deosebit.

Mihaela Vîlcu, elevă: „Ca clasă absolventă, mă simt, oarecum, responsabilă, pentru că, din cauza pandemiei, trebuie să avem grijă de elevii mai mici, să păstrăm distanţa pe holuri, să nu fie îmbulzeală, iar la pauză să avem grijă să nu ne apropiem prea mult unul de altul.”

Zinaida Fetcu, elevă: „Da, am fost anunţaţi recent, în clasă,  să avem dezinfectant cu noi, mănuşi, masca principală să avem, să respectăm distanţa. Eu aş spune că e mai bine la şcoală, în orice caz, pentru că la şcoală sunt elevi, sunt profesori, lecţiile se fac faţă în faţă, deci e o oportunitate mai bună.”

Andrian Blăniță, elev: „ Pe internet elevii nu prea se pregătesc de lecţii.  La şcoală e mai bine, cred eu. Indiferent că este pandemie, că suntem în carantină, elevii sunt elevi şi ar trebui să se ţină de carte, să nu lase cartea mai prejos decât trebuie.”

Toţi elevii sunt rugaţi să  fie precauţi şi să înţeleagă că îşi asumă responsabilitatea pentru toţi cetăţenii. Şcolile vor activa până în momentul în care va fi ordin de sistare a procesului educaţional, sau trecerea la modul online, din partea Ministerului educaţiei.

 

Related posts

Poliţiştii din Nisporeni împreună cu medicii igienişti au vizitat lăcaşurile sfinte. Cu ce scop au efectuat această acţiune

Albasat

  CJ Vaslui a alocat 100 mii euro pentru construcția unei anexe noi a sălii de haltere din Nisporeni

Albasat

În orașul Nisporeni ar putea apărea o stație de compostare a deșeurilor vegetale

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment