ALBASAT
Actualitate Societate

Digitalizare completă a activităților universitare la UTM. A fost inaugurat Centrul educațional inovativ

Un laborator educațional inovativ, care va purta numele celebrului matematician Grigore Moisil, părintele informaticii românești, a fost inaugurat marți la Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM). Centrul, dotat la standarde europene, oferă o platformă avansată de învățare practică în domeniul informaticii și modelării matematice, destinat să contribuie la pregătirea studenților pentru provocările unei piețe tehnologice competitive, transmite IPN.

Printre dotările acestui laborator se numără un ecran interactiv tactil, un sistem de conferințe de înaltă calitate, echipamente video și un display wall LCD, toate contribuind la.

Rectorul UTM, Viorel Bostan, a subliniat importanța acestui centru pentru educația tehnică a studenților moldoveni, precum și semnificația numelui centrului, inspirat de contribuțiile lui Grigore Moisil în logica matematică și informatică. Rectorul a mulțumit Guvernului României pentru sprijinul oferit prin intermediul Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM).

„Este o onoare și o bucurie să mă aflu, astăzi, la inaugurarea Centrului Educațional și Inovativ „Informatică și Modelare Matematică” Grigore Moisil, un proiect deosebit de important pentru Universitatea Tehnică a Moldovei și pentru viitorul educației tehnice în țara noastră.”

Spațiul include și o expoziție dedicată matematicianului Grigore Moisil, ce conține lucrări și cărți din colecțiile profesorului român Gheorghe Păun, membru al Academiei Române, și ale profesorului Alexe Leahu de la UTM, menită să inspire studenții să urmeze exemplele celor care au deschis drumuri în domeniul științei și informaticii.

Secretarul de Stat al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM), Adrian Dupu, a evidențiat angajamentul României față de educația tinerilor din Republica Moldova, afirmând că „este o mândrie că Guvernul României, prin DRRM, a putut sprijini acest proiect, care reprezintă mai mult decât o sumă de bani; este un angajament pentru viitorul tinerilor din Republica Moldova, o promisiune că România este alături în drumul spre excelență și performanță”.

În cadrul centrului au fost organizate deja evenimente importante pentru comunitatea academică: maratonul de programare „Inteligența Artificială – Proiectul CEIM Grigore Moisil”, atelierele de Lucru „Știința Datelor” din cadrul conferinței ECCO, vizite educaționale în școli, în cadrul cărora elevii au avut ocazia să participe la sesiuni interactive de informatică, realizând proiecte și descoperind importanța științelor exacte.

Coordonatoarea proiectului, Daniela Istrati, a mulțumit partenerilor pentru susținere și a subliniat că acest proiect a fost o provocare și, totodată, o realizare semnificativă pentru echipa Universității Tehnice, deschizând noi oportunități pentru o educație modernă.

„Fără susținerea Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova și a Guvernului României, un laborator de o asemenea calitate și complexitate nu ar fi fost posibil. Mulțumiri rectorului Viorel Bostan pentru viziune și pentru deschiderea față de inovare și performanță”, a concluzionat Daniela Istrati.

Grigore Moisil, numele căruia îl poartă noul centru de la UTM, a fost un matematician cu renume mondial, care a contribuit la formarea primelor generații de informaticieni din România, fiind cel care a dispus introducerea informaticii în licee și la facultăți. Moisil a fost un reputat profesor, care a predat cu umor matematica, fiind supranumit autor de bancuri și glume despre știință. Întrebat la un moment dat dacă e bine ca un profesor să facă glume la cursuri, Grigore Moisil ar fi răspuns că „Știința nu e tristă, decât pentru unii”.

Related posts

Criza COVID-19 ar putea spori diferența de remunerare dintre femei și bărbați, ONG

Albasat

Lichidatorii catastrofei de la Cernobîl vor putea ridica bani în loc de bilete la sanatoriu

Albasat

Cursul valutar oficial la 03.04.2023

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment