Administrația de la Tiraspol anunță că regulile de traversare a așa-zisei granițe, care erau aplicate până la pandemie, vor fi în vigoare până pe 1 iunie. Despre aceasta a anunțat liderul transnistrean, Vadim Krasnoselskii, pe canalul său de Telegram.
„Având în vedere că incidența infectărilor cu COVID-19 în rândul transnistrenilor a început să scadă, consider posibilă prelungirea perioadei de valabilitate a regulilor pre-pandemice pentru trecerea frontierei transnistrene, până cel puțin pe 1 iunie. Alte decizii vor fi luate în funcție de situația epidemiologică”, susține Vadim Krasnoselskii.
Autoritățile din stânga Nistrului au instituit în pandemie restricții cu privire la accesul și ieșirea din regiunea transnistreană. Ulterior, a fost instituită obligativitatea prezentării testului la COVID-19 și obținerea acordului Grupului operativ de luptă cu răspândirea infecției COVID- 19 de la Tiraspol pentru traversarea așa-zisei frontiere.
Pentru perioada sărbătorilor pascale, inclusiv până pe 10 mai, restricțiile privind circulația au fost facilitate.
- Parlicov s-a întâlnit cu șeful Gazprom. Despre ce au discutat
- Republica Moldova va introduce gradual obligația de stocare a produselor petroliere
- Contrabandă cu 100 de tone de alcool etilic. Grupare deconspirată
- Nicolae Ciucă a demisionat de la PNL: „Am înțeles ce ați dorit să ne transmiteți”
- Transnistrenii își iau 9 zile de vacanță de iarnă