Proiectul de lege care prevede licențierea provizorie a importului de culturi cerealiere și oleaginoase a fost de Parlament în două lecturi. Prevederea va fi valabilă până pe 31 decembrie 2024. La propunerea Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, acest termen va putea fi extins cu cel mult 12 luni, transmite IPN.
Importul de culturi cerealiere și oleaginoase, cum ar fi grâul, porumbul, floarea-soarelui, altele decât cele destinate însămânțării, va fi permis doar în baza licenței de import eliberată de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare. Licența va fi eliberată gratuit. Persoanele care au primit licența de import nu vor avea dreptul să comercializeze și/sau să exporte mărfurile importate.
Acest proiect de lege are ca scop prevenirea prejudiciilor grave aduse fermierilor autohtoni de consecințele războiului din Ucraina și a situației în care fermierii nu-și vor putea valorifica produsele sau le vor valorifica la inițiativei legislative prețuri mai mici decât costurile de producție, a precizat deputatul Alexandr Trubca, autor al inițiativei legislative.
Legea intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.
- Sport, familie și distracție la Nisporeni! Festivalul „Sport prin Generații” te așteaptă la Parcul „La Moară”
- Femeie din Bălți, înșelată cu peste un milion de lei prin escrocherie telefonică
- O dronă rusească a lovit un tren de pasageri în regiunea Odesa. Mecanicul și asistentul lui au fost uciși
- Inflația a ajuns la 6,68% în trimestrul II. BNM prognozează noi creșteri până la sfârșitul anului
- Reforma „Restart în educație” va fi amânată până în 2028 în Chișinău, Bălți și Găgăuzia

