ALBASAT
Diverse

Ministrul mediului: Până la sfârșit de an vom împăduri 4000 de hectare

3500 de hectare de pădure au fost plantate până acum în cadrul Campaniei Naționale de Împădurire. Ministerul mediului, Sergiu Lazarencu, dă asigurări că până la final de an va fi atins obiectivul stabilit de a împăduri 4000 de hectare. Declarații în acest sens au fost făcute de ministru în cadrul unei întâlniri cu directorii întreprinderilor silvice din țară, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Mediului, în cadrul discuțiilor, ministrul a subliniat importanța îmbunătățirii procesului de plantare, având la bază experiența din ultimii ani, fiind stabilite următoarele obiective pentru a asigura o implementare eficientă a Programului Național de Extindere și Reabilitare a Pădurilor.

„Voi monitoriza îndeaproape fiecare etapă a acestui proiect și voi sprijini întreprinderile silvice în asigurarea resurselor necesare pentru a atinge obiectivele stabilite”, a declarat ministrul Sergiu Lazarencu. Potrivit Ministerului Mediului, măsurile sunt parte a angajamentului Ministerului Mediului de a proteja mediul înconjurător și de a contribui la extinderea suprafețelor forestiere.

În cadrul Campaniei Naționale de Împădurire, lansată la 16 noiembrie, este preconizată plantarea a peste 26 de milioane de puieți în toată țara, cu un obiectiv de plantare a 4000 de hectare de pădure până la sfârșitul anului 2024.

Related posts

Cursul valutar oficial la 08.10.2022

AlbasatTV, Nisporeni

After Poll: Maia Sandu – 54,7% și Igor Dodon – 45,3%

Albasat

IP Nisporeni atenționează: Amenzi usturătoare pentru arderea vegetației uscate

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment