ALBASAT
Actualitate Societate

Moldova ia parte la discuțiile despre exportul de cereale ucrainene

Reprezentanții Comisiei Europene, Statelor Unite, României, Ucrainei și Republicii Moldova discută vineri la Galați despre exportul de cereale ucrainene, rutele alternative pentru transportul acestora și securitatea alimentară globală, transmite IPN cu referire la Radio Europa Liberă.

Potrivit unui comunicat al Ambasadei SUA la București, participanții la discuții își vor uni forțele „în urma ieșirii dure a Rusiei din Inițiativa pentru cereale la Marea Neagră” pentru a evidenția coordonarea strânsă pentru continuarea exporturilor de cereale ucrainene.

„Colaborând, suntem hotărâți să consolidăm și să diversificăm rutele alternative pentru exporturile de cereale pe cale ferată, rutieră și maritimă, asigurând rolul esențial al Ucrainei pe piața alimentară globală”, susțin Statele Unite, subliniind că rămân „pe poziție fermă alături de Ucraina, promițând sprijin și asistență continuă”, precizează sursa. De asemenea, participanții la întrunire vor denunța acțiunile Moscovei „pentru că a transformat hrana în armă și a pus în pericol securitatea alimentară globală”.

Europa Liberă scrie că fluxul mare de cereale ucrainene din bazinul Mării Negre a dus la prăbușirea prețurilor la cereale și oleaginoase în țările din regiune, inclusiv în Republica Moldova. Situația a fost cauzată de blocarea accesului la porturile ucrainene urmare a războiului declanșat de Rusia în Ucraina. Tranzitul producției ucrainene pe teritoriul acestor țări s-a intensificat după bombardarea infrastructurii portuare de pe Dunăre.

Fermierii din Republica Moldova au înaintat autorităților mai multe revendicări, inclusiv crearea unor coridoare speciale vamale pentru exportul de cereale și oleaginoase. Ei mai cer compensații pentru producătorii mici și mijlocii de cereale afectați de prețurilor derizorii și costurile mari la această producție. Dacă solicitările lor nu vor fi îndeplinite, agricultorii avertizează că vor relua protestele începând cu 14 august.

Related posts

Alexandr Stoianoglo: În spatele agitației privind demiterea mea stau bandiții care s-au speriat de evoluția pe dosarul miliardului

Albasat

Еще 60 новых случаев COVID-19 и четыре смерти

Albasat

Program redus pentru piețele și centrele comerciale din Chișinău

Albasat

Leave a Comment