Moldovenii care muncesc în Spania vor beneficia de pensii și alte prestații sociale. Parlamentul a aprobat în două lecturi ratificarea acordului încheiat între Republica Moldova și Regatul Spaniei care prevede acest lucru, transmite IPN.
Prevederile acordului vizează cetățenii moldoveni care au muncit în Spania, precum și cetățenii spanioli care au fost angajați în Republica Moldova. Este vorba despre angajați, lucrători independenți sau detașați, personalul întreprinderilor de transport internațional, al misiunilor diplomatice sau oficiilor consulare. Beneficiarii vor putea primi pensii pentru limită de vârstă, pensii și indemnizații de dizabilitate generală sau cauzate în urma accidentelor de muncă ori de boli profesionale, dar și pensii de urmaș.
Valoarea pensiilor va fi calculată proporțional, de fiecare stat, în funcție de perioada de asigurare realizată pe teritoriul propriu.
Acordul în domeniul securității sociale dintre Republica Moldova și Regatul Spaniei a fost semnat pe 21 iulie 2022. Până în prezent, Moldova a încheiat acorduri similare cu 16 state, iar 14 dintre ele sunt în vigoare.
- Cotele impozitelor și taxelor locale pentru 2025 în Nisporeni pot fi consultate online
- Noi prețuri la benzinării. Carburanții se ieftinesc treptat, de două săptămâni
- Procuratura inițiază o anchetă în legătură cu decesul unui martor la Inspectoratul de Poliție Râșcani
- CEC cere dizolvarea Partidului „Șansă” pentru nereguli financiare
- Mașinile parcate neregulamentar vor fi evacuate doar dacă creează blocaje