ALBASAT
Diverse

Moțiunea de cenzură a picat. Guvernul Recean rămâne în funcție

Moțiunea de cenzură asupra activității Guvernului, înaintată de fracțiunea parlamentară a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, a picat. După ce a fost examinat în plen și supus votului aproape de ora 03:00, proiectul a fost respins cu votul a 55 de deputați din Partidul Acțiune și Solidaritate. Pentru au votat 18 deputați din BCS, transmite IPN.

„În loc să ajutați Moldova să treacă peste probleme, vreți să destabilizați țara, pe când Guvernul continuă să lucreze pentru stabilitate și pace”, a declarat premierul Dorin Recean, în plenul Parlamentului.

Potrivit prim-ministrului, Guvernul a elaborat un plan de pregătire pentru sezonul de încălzire, aprobat prin hotărâre de guvern, care include 44 de măsuri menite să asigure securitatea energetică. Planul include parteneriate puternice, mai ales cu Uniunea Europeană, Ucraina și România, care garantează stabilitatea și continuitatea livrării de energie.

„Republica Moldova și-a majorat semnificativ securitatea energetică prin diversificarea rutelor de aprovizionare și interconectarea cu rețelele europene. Consumul malului drept de gaze naturale a fost asigurat în 2023 la un preț mai mic decât cel oferit de Gazprom, economisind 61 de milioane de dolari pentru cetățeni”, afirmă șeful cabinetului de miniștri

Dorin Recean a mai spus că Guvernul e pregătit să gestioneze toate riscurile asociate sezonului rece, inclusiv o potențială criză umanitară și probleme de stabilitate energetică. „Doar printr-o abordare organizată și rațională, cum am demonstrat în ultimii ani, putem proteja cetățenii și menține Republica Moldova pe calea dezvoltării europene”, precizează premierul.

În luarea sa de cuvânt, deputata Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Diana Caraman, a declarat că guvernarea transferă vina pe opoziție, pentru incompetența sa. Potrivit lui Caraman, un număr mare de cetățeni se confruntă cu sărăcia lucie, iar guvernanții parcă trăiesc în altă realitate.

O altă deputată BCS, Alla Pilipețcaia, a precizat că tensiunile sociale și economice cresc, iar viața cetățenilor devine complicată. În opinia sa, acțiunile guvernării costă scumpă țara. Aceasta a mai spus că Republica Moldova are nevoie de o echipă nouă de profesioniști, care să întoarcă încrederea oamenilor și să asigure stabilitate și dezvoltare pe termen lung. „Plecați în demisie!”, a spus parlamentara BCS.

Deputata BSC, Alla Darovannaia, consideră că acest Guvern a demonstrat lipsă de responsabilitate în administrarea țărilor. Potrivit ei, în loc să se concentreze pe revizuirea politicilor economice, sociale și energetice, pentru a îmbunătăți viața cetățenilor, acest Guvern aprofundează criza.

Deputata PAS, Iulia Dascălu, a menționat, în luarea sa de cuvânt, că opoziția vine doar cu critică, dar nu recunoaște realizările guvernării și proiectele care au schimbat la față Republica Moldova, și că de aceste proiecte au beneficiat toți primarii, indiferent de culoarea politică. „Prin aceste proiecte, am reușit să facem mult pentru cetățenii noștri”, a adăugat deputata PAS.

Moțiunea de cenzură este un instrument al controlului parlamentar exercitat asupra Guvernului de către Parlament. Potrivit Regulamentului Parlamentului, pentru adoptarea documentului este nevoie de votul majorității deputaților aleși.

Related posts

Guvernului Ciolacu a fost învestit de Parlamentul României

AlbasatTV, Nisporeni

Numărul operațiilor pentru AVC în Moldova s-a majorat esențial, CNAM

AlbasatTV, Nisporeni

Rezultate finale After Poll: Maia Sandu – 54,3% și Igor Dodon – 45,7%

Albasat

Leave a Comment