ALBASAT
Actualitate Societate

Numărul persoanelor asigurate medical individual s-a majorat

Numărul persoanelor care s-au asigurat medical în mod individual este în creștere. Acesta indicator a crescut de la 62 756 de persoane până la 95 282 de persoane în anul 2023. Compania Națională de Asigurări în Medicină a prezentat Parlamentului Raportul privind executarea fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală în anul 2023, transmite IPN.

Directorul general al CNAM, Ion Dodon, a declarat în plen că veniturile acumulate au constituit anul trecut aproximativ 14,5 miliarde de lei, în creștere cu 15,3% față de anul 2022. Suma acumulată din primele de asigurare în sumă fixă a crescut cu 69,5 milioane de lei, ceea ce reprezintă cu 53,1% mai mult decât valorile înregistrate în anul precedent. „Acest fapt datorându-se creșterii numărului de persoane care s-au asigurat în mod individual, de la 62 756 persoane până la 95 282 de persoane sau cu 32 526 mai mult”, a precizat directorul Companiei.

Potrivit lui, cheltuielile fondurilor respective au fost executate anul trecut în sumă de peste 13,7 miliarde de lei, cu 15,2% mai mult în comparație cu anul precedent. Cei mai mulți bani din fondurile de asigurare medicală obligatorie (98,7%) au fost utilizați pentru achitarea serviciilor medicale și farmaceutice.

Ion Dodon s-a referit la cele mai importante servicii acoperite în 2023 din fondurile AOAM, printre care 758 de mii de persoane au beneficiat de medicamente și dispozitive medicale compensate, în valoare totală de peste 930 de milioane de lei, peste 10 milioane de  vizite la medicii de familie; 556 de mii de cazuri tratate în staționar.

Totodată, au fost efectuate peste șapte mii de intervenții chirurgicale cardiace, mai mult de  nouă mii de operații de cataractă, peste cinci mii de intervenții de protezare a aparatului locomotor, 150 de operații de transplant, 42 600 de ședințe de radioterapie, circa 103 mii de ședințe de dializă; în jur de 613 mii de investigații costisitoare înalt specializate de diagnostic – tomografii computerizate, rezonanță magnetică nucleară, angiografii etc.

De asemenea, în 2023, refugiaților ucraineni le-au fost acordate servicii medicale în valoare totală de 23,6 milioane de lei, oferiți din surse externe.

Una dintre realizările importante pentru modernizarea sistemului de sănătate,  menționate în cadrul prezentării raportului de executare a fondurilor AOAM pentru anul 2023, este elaborarea și testarea  Sistemului informațional automatizat „eRețeta pentru medicamente și dispozitive medicale compensate”, care a fost lansat pe 1 aprilie 2024.

Related posts

Канун Рождества

Albasat

Termenul de înmatriculare a mijloacelor de transport din stânga Nistrului a fost extins până în 2022

Albasat

Misiunea medicală umanitară română s-a încheiat

Albasat

Leave a Comment