ALBASAT
Diverse

Peste 50 de tineri au exersat rolul de legiuitor la cea de-a VIII-a ediție a Parlamentului Tinerilor

51 de tineri din întreaga țară și-au ocupat fotoliile în plenul Parlamentului Republicii Moldova. Viitorii legiuitori au exersat o zi din agenda plină a unui deputat în cadrul celei de-a VIII-a ediții a Parlamentului Tinerilor. Evenimentul le-a oferit participanților oportunitatea de a experimenta direct procesul legislativ, lucrând în cadrul fracțiunilor și comisiilor parlamentare, transmite IPN.

În cadrul celei de-a VIII-a ediții a Parlamentului Tinerilor, participanții au format patru fracțiuni politice – Partidul Liberal, Partidul Tehnocrat, Partidul Creștin-Social și Partidul Verde – și au dezbătut opt proiecte de lege, menite să abordeze problemele actuale ale societății. Printre temele discutate s-au numărat promovarea reprezentării tinerilor în structurile de conducere, prin stabilirea unei cote minime de 10% în consiliile locale, raionale și în Parlament, și îmbunătățirea accesului la produse contraceptive și de igienă personală, prin instalarea automatelor gratuite în centrele medicale.

Dezbaterile au vizat, de asemenea, completarea Strategiei de Mediu 2024–2030 și promovarea dezvoltării durabile și a incluziunii sociale în sectorul antreprenorial și în inițiativele ecologice. Alte propuneri legislative s-au concentrat pe modernizarea Codului Fiscal, pentru a crea un sistem mai echitabil, precum și pe recunoașterea accesului la internet ca drept fundamental, prin completarea articolului 34 din Constituția Republicii Moldova.

Un subiect important a fost dezvoltarea și modernizarea transportului public, considerat esențial pentru conectivitate și reducerea impactului asupra mediului, precum și integrarea tinerilor pe piața muncii, prin sprijinirea educației nonformale și a inițiativelor care să le faciliteze accesul la oportunități profesionale. Aceste inițiative demonstrează interesul tinerilor pentru soluționarea unor probleme-cheie și dorința lor de a contribui activ la dezvoltarea țării.

Parlamentul Tinerilor este o inițiativă educativă menită să crească implicarea civică a tinerilor și să le ofere o înțelegere profundă a procesului decizional din cadrul legislativului.

„Ne bucurăm că putem oferi tinerilor o platformă pentru a-și exprima ideile și pentru a contribui activ la îmbunătățirea vieții în țara noastră. Este un pas important în formarea viitoarelor generații de lideri”, au menționat organizatorii evenimentului.

La ediția din acest an a Parlamentului Tinerilor au participat tineri din toată țara – din Chișinău, Bălți, Nisporeni, Fălești, Rezina, Ialoveni, Ungheni, chiar și din Autonomia Găgăuză și regiunea transnistreană. Tinerii au urmat un modul de instruire despre doctrine politice, tehnica legislativă și arta negocierii, lucrând apoi în cadrul unui Laborator Legislativ, sub îndrumarea specialiștilor, pentru a elabora proiecte de lege.

Participanții au descris experiența ca fiind una unică și valoroasă. „Am învățat să alegem ceea ce este drept și să lucrăm eficient, fără prejudecăți,” a spus un tânăr din Partidul Tehnocrat. Alții au subliniat importanța unității: „Proiectul ne-a ajutat să cunoaștem oameni din Găgăuzia și Transnistria, demonstrând că viitorul poate fi mai bun”, au mărturisit tinerii participanți.

„Mi-a plăcut foarte mult exercițiul practic, a fost o experiență care mi-a oferit o serie de emoții pozitive. Vreau să mulțumesc echipei mele, – fracțiunea verzilor. Și mă bucur că, în pofida faptului că suntem diferiți, am reușit să lucrăm împreună și să fim productivi”, a declarat o tânără din UTA Găgăuzia, Maria Arnăut.

Evenimentul a fost apreciat nu doar pentru organizare, ci și pentru oportunitățile de socializare și dezvoltare personală. „Am creat prietenii și am învățat să avem curajul de a ne expune ideile”, a declarat una dintre participante. Atmosfera colaborativă și munca în echipă au fost, de asemenea, remarcate, subliniind succesul proiectului în crearea unei generații de tineri implicați și motivați.

„Aș vrea să remarc că am avut o zi foarte productivă. Am învățat o lecție foarte importantă despre procesul de aprobare a unei legi, care este drumul unui proiect de lege de la elaborare, votare și până la publicarea în Monitorul Oficial. Vă doresc ca într-o zi să ne reîntâlnim aici, nu doar ca simpli voluntari, ci ca adevărați legiuitori”, a declarat liderul Partidului Verde, Vasile Stupchevici.

Proiectul este organizat de Fundația Hanns Seidel Republica Moldova, în parteneriat cu Parlamentul Republicii Moldova, după modelul Parlamentului Tinerilor din România.

Related posts

Tik Tok ar putea fi închis, dacă prezintă pericol pentru securitatea statului, Igor Grosu

AlbasatTV, Nisporeni

S-a majorat plafonul subvențiilor accesate de Asociațiile Utilizatorilor de Apă pentru Irigare

AlbasatTV, Nisporeni

Cursul valutar oficial la 03.12.2024

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment