ALBASAT
Societate

Peste 60 de moldoveni, repatriați din Emiratele Arabe Unite cu sprijinul României

Peste 60 de cetățeni ai Republicii Moldova au fost repatriați pe 4 aprilie din Emiratele Arabe Unite prin intermediul unei curse aeriene speciale pe ruta Dubai-Chișinău-București. Cursa a fost o operată de o companie privată românească și facilitată de Ministerul Afacerilor Externe al României, transmite IPN.

Ambasada României la Chișinău menționează într-un comunicat de presă că acțiunea vine în completarea eforturilor mai ample depuse de România în contextul pandemiei cu noul coronavirus de a permite tranzitul și repatrierea în deplină siguranță a cetățenilor Republicii Moldova.

În ultimele zile, în cooperare cu Ambasada Republicii Moldova la București, Ministerul Afacerilor Externe al României a facilitat tranzitul pe teritoriul național a altor 60 de cetățeni ai Republicii Moldova, cu respectarea condițiilor stabilite de autoritățile române. Totodată, a fost facilitat tranzitul către Republica Moldova și a transporturilor de mărfuri, inclusiv a unor produse medicale.

În comunicat se menționează că România a susținut și a exprimat apreciere pentru pachetele de sprijin adresate statelor din Parteneriatul Estic, la care participă și Republica Moldova, vizând gestionarea pandemiei, adoptate recent de către Comisia Europeană.

„România rămâne consecventă politicii sale, exprimate public de președintele României, Klaus Iohannis, și de Guvernul României, prin Ministerul Afacerilor Externe, în contextul angajamentului de a acționa în beneficiul direct al cetățenilor Republicii Moldova”, se mai menționează în comunicatul Ambasadei.

Related posts

Cancerul în Moldova: între realitatea dură și speranța la tratament eficient/Emisiune TV

AlbasatTV, Nisporeni

Un bărbat de 39 de ani, împușcat mortal pe o stradă din Călărași

AlbasatTV, Nisporeni

Procesul educațional, reluat din 16 martie în baza a trei scenarii

Albasat

Leave a Comment