ALBASAT
Diverse

Precizările Președinției privind declarațiile lui Volodymir Zelensky

Președinta Maia Sandu este în legătură permanentă cu lideri de state și guverne din țările europene și cu alți parteneri externi, inclusiv cu președintele Volodymir Zelensky, cu care are un schimb continuu de opinii și informații privind situația din regiune. Precizările vin în contextul în care președintele ucrainean a declarat că a informat-o pe șefa statului despre un document rus, depistat de spionajul ucrainean, care arată cum, cine și când va destabiliza situația din Republica Moldova, transmite IPN.

„Instituțiile noastre responsabile lucrează pentru asigurarea securității țării și folosesc tot ajutorul informațional al partenerilor pentru a anticipa și preveni orice tentative de subminare a statului nostru”, precizează Președinția într-un comunicat de presă.

Și vicepremierul Nicu Popescu, ministru al afacerilor externe și integrării europene, a venit cu o reacție. „În dialogul nostru extern ne conducem de prioritatea fortificării rezilienței și, în acest sens, luptăm împotriva dezinformării, pledăm pentru susținerea presei libere, prioritizăm eradicarea corupției, desfășurăm investiții în reziliența energetică și economică și modernizăm sectorul de securitate și apărare”, a spus vicepremierul.

„Pe parcursul anului trecut am fost martorii încercărilor eșuate de a destabiliza guvernul și cursul de integrare europeană, inclusiv prin proteste plătite. Toate aceste încercări au eșuat pentru că cetățenii noștri spun ferm că își doresc să trăiască în democrație, pace și prosperitate”, a mai spus Nicu Popescu.

Serviciul de Informații și Securitate a anunțat că în urma activității operative, dar și din informațiile recepționate de la colegii ucraineni, au fost identificate activități subversive cu scopul subminării statului Republica Moldova, de destabilizare și de încălcare a ordinii publice. Instituția precizează că în acest moment nu poate oferi mai multe detalii deoarece există riscul de periclitare a diverselor activități operaționale aflate în desfășurare.

Related posts

Ion Ceban neagă că ar intenționa să-și creeze un partid politic

Albasat

Wizz Air lansează zboruri directe spre București

AlbasatTV, Nisporeni

Institutul Național de Cercetări Economice: Economia națională a intrat în declin

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment