ALBASAT
Societate

Se fac 105 ani de la Unirea Basarabiei cu România

Unde-s doi, puterea crește – au reiterat autoritățile de la Chișinău și București în cadrul unei conferințe științifice dedicate celor 105 ani de la Unirea Basarabiei cu România. Evenimentul s-a desfășurat simbolic în Sala Unirii din cadrul Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Republica Moldova, loc în care, acum mai bine de 100 de ani, a fost semnată și Declarația de unire a celor două state românești, transmite IPN.

La eveniment au fost prezenți atât demnitari de rang înalt de la Chișinău, cât și de la București. Ministrul român al culturii, Lucian Romașcanu, s-a arătat convins de faptul că va veni acel moment de importantă responsabilitate când politicul va trebui, la fel ca în 1918, să-și asume actul reunirii celor două state românești separate de o graniță la Prut.

,,Oriunde se vorbește românește, suntem acasă. Noi, oamenii politici, când istoria ne va da semnal că cel mai fin vis pe care îl avem trebuie realizat, dincolo de o graniță trasată, la un moment dat va trebui să o facem. Noi suntem în măsură ca, atunci când acest clopot al istoriei va răsuna, să ne îndeplinim acest vis minunat. Până atunci, trebuie să luptăm fiecare acolo unde suntem puși, să creăm premisele ca toate deciziile noastre să ducă spre binele poporului care ne-a ales”, a spus Lucian Romașcanu.

Ministrul culturii de la Chișinău, Sergiu Prodan, a menționat că adevărul istoric trebuie să fie conștientizat de toată lumea. ,,Suntem într-o zi deosebită, la 105 ani când Sfatul Țării a votat pentru năzuința poporului. Adevărul istoric întotdeauna este unul, iar noi avem sarcina să restaurăm adevărul istoric și punerea lui în valoare”, a spus Sergiu Prodan.

Fostul premier roman, deputatul Ludovic Orban, a spus că, mai devreme sau mai târziu, granița artificială de la Prut va fi înlăturată: ,,Eu consider că data de 27 martie este una fundamentală în istoria României, că nu a fost ștearsă de nimeni. Eu am convingerea că un popor, un neam, o națiune, va fi împreună. Salut faptul că, în sfârșit, nu mai exista fictiva limba moldoveneasca, sunt convins ca este un pas înainte”, a menționat parlamentarul roman.

Senatorul român Titus Corlățean a declarat că este timpul ca despre unire să se vorbească deschis, la fel și despre faptul că „ocupații încearcă de fiecare data să ne schimbe identitatea și limba”. „Vin cu un îndemn pentru cei care acum cârmuiesc România și Republica Moldova, să gândească la fel cum a gândit Sfatul Țării în 1918. Să nu uităm însă că a venit un timp în care avem nevoie de a ne situa și noi deasupra vremurilor”, a spus Titus Corlățean.

Andrei Daniel Gherghe, deputat în camera deputaților de la București, a reiterat mesajul că unirea trebuie să fie un ideal, la fel cum a fost și în 1918 ,, Eu cred în unire și cred că unirea se va face. E de datoria generației noastre. Să nu ne temem, să mergem până la capăt pentru idealul nostru, unirea este legitimă. Cred că Sfatul Țării este un model”.

Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate de la Chișinău, Petru Frunze, a declarat că 27 martie este e o zi deosebită pentru romanii de pe ambele maluri ale Prutului. „Acest lucru ne motivează și pe noi astăzi sa fim conștienți de sacrificiul pe care l-au făcut strămoșii noștri pentru unitatea neamului românesc. Noi suntem datori să înfăptuim o serie de acțiuni comune. Noi vedem un viitor comun. Dacă cetățenii de pe ambele maluri ale Prutului își vor dori și mai mult unirea neamului românesc, noi, clasa politică, suntem obligați să respectăm voința poporului român. Viitorul nostru este comun, împreună cu România în familia europeană”, a spus parlamentarul de la Chișinău.

Related posts

Igor Dodon spune în ce condiții poate fi anulat contractul de concesiune a aeroportului

Albasat

Cursul valutar oficial la 18.10.2024

AlbasatTV, Nisporeni

Oфициальный курс валюты на дату 28.05.2020

Albasat

Leave a Comment