Delegația Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control semnalează prezența posturilor ilegale în Zona de Securitate. În cadrul discuțiilor în comisie exponenții Tiraspolului au recunoscut că periodic instalează în Bender posturi mobile formate din așa-ziși „grăniceri”, ignorând principiile misiunii de menținere a păcii pe râul Nistru, transmite IPN.
Comisia Unificată de Control s-a întrunit în ședință la Bender. A fost audiat raportul săptămânal al Comandamentului Militar Întrunit cu privire la situația în Zona de Securitate. „S-a constatat prezența posturilor ilegale ale structurilor de forță transnistrene. Faptul demonstrează sfidarea continuă a regimului de securitate stabilit pentru municipiul Bender prin prevederile Acordului din 21 iulie 1992”, se arată într-un comunicat de presă remis de Biroul politici de reintegrare.
Fiind abordat subiectul montării neautorizate a parapetului metalic pe drumul ce leagă Varnița de Bender, reprezentanții de la Tiraspol au reafirmat că această instalație ar fi destinată siguranței rutiere și nu va fi folosită pentru îngrădirea libertății de circulație.
Biroul mai menționează că Delegația Chișinăului în CUC și componenta Republicii Moldova în Comandamentul Militar Întrunit vor monitoriza neîntrerupt derularea acestor acțiuni unilaterale pentru a evita apariția noilor focare de tensiune în Zona de Securitate.
- Tinerii și viitorul democrației: educația civică, voluntariatul și implicarea în deciziile locale, discutate la ALBASAT
- Elevii intră de mâine în vacanța de toamnă
- Navă scufundată de drone în Marea Neagră, în largul portului Constanța
- Banca britanică Barclays va da afară mii de angajați, pe fondul extinderii utilizării inteligenței artificiale
- Lansarea lucrărilor de renovare și eficientizare energetică a Spitalului Clinic de Psihiatrie și a Institutului de Neurologie și Neurochirurgie „Diomid Gherman” (LIVE)

